Vuvuzela (sau „lepatata”, numele său în dialectul Tswana) e unul dintre „actorii” principali ai Cupei Mondiale din Africa de Sud, la fel de discutat ca eşecul ţărilor africane sau dispariţia lui Cristiano Ronaldo din optimile de finală cu Spania.
Vuvuzela (sau „lepatata”, numele său în dialectul Tswana) e unul dintre „actorii” principali ai Cupei Mondiale din Africa de Sud, la fel de discutat ca eşecul ţărilor africane sau dispariţia lui Cristiano Ronaldo din optimile de finală cu Spania.
Bâzâitul asurzitor al trompetei de plastic umple stadioanele la fiecare meci, îi înnebuneşte pe jucători şi îi farmecă pe fani, indiferent de naţionalitate. Nu mai e doar apanajul sud-africanilor; europenii, sud-americanii şi asiaticii sunt la fel de „contaminaţi” de microbul vuvuzelei.
Da, presiunea sunetului său de la mai puţin de un metru poate duce chiar la surzire, dacă urechile nu sunt protejate, da, atinge 120 de decibeli, adică limita durerii, însă ce te faci când şi site-ul video YouTube include un buton special pentru „trilurile” sale, ca să poţi urmări clipurile favorite într-o serenadă de vuvuzele?
Pentru zarva vuvuzelelor (în Si bemol, dacă eraţi curioşi) ar trebui să-i fim „recunoscători” suporterului sud-african Freddie „Saddam” Maake, care susţine că a fabricat versiunea folosită la meciurile de fotbal dintr-un claxon de bicicletă. El are poze din anii ’70, ’80 şi ’90 cu preţiosul obiect în braţe.
Numele său vine de la sunetul „vuvu” pe care îl emite – un fel de „vuvuială”, dacă vreţi. Originile cuvântului sunt de asemenea sud-africane, din dialectele Zulu sau Nguni. Cât priveşte producţia lor la scară industrială, de asta s-a ocupat mai întâi fabrica Masincedane Sport, la începutul anilor 2000.
Cum oficialii FIFA sunt neputincioşi în privinţa vuvuzelelor – Sepp Blatter, preşedintele forului, ne recomandă să nu „europenizăm turneul. Despre asta e fotbalul sud-african” – singura soluţie e fie să filtrăm sunetul specific din setările televizorului, fie… să ne alăturăm distracţiei.
Dacă sunteţi dispuşi să importaţi bâzâitul african la meciuri din Liga I, să zicem, trebuie să luaţi în calcul faptul că pentru jucători e teribil de enervant şi obositor, comunicarea pe teren e puternic afectată, jocul în echipă pare să sufere şi, bineînţeles, riscaţi să fiţi linşat.
„Pentru asta sunt dopurile de urechi!”, aţi spus? Atunci să purcedem.
Site-ul reţelei americane CNN propune deja o serie de reguli de conduită pentru cei ce suflă în vuvuzele.
1. Suflă doar în propria trompetă – din motive de igienă, dar şi pentru că e bine să păstrezi anumite experienţe doar pentru tine.
2. Dacă nu poţi sufla, nu sufla! – nu eşti demn să „cânţi” la obiectul de plastic dacă plămânii nu te ţin pentru mai mult de câteva secunde.
3. Sunetul muzicii – nu sufla la întâmplare, încearcă să punctezi anumite momente, sau fii atent la cel care „dirijează” asaltul. Încearcă la penalty-uri, lovituri libere, cornere, sau chiar goluri.
4. Regula de 12 – vuvuzela ar trebui să se audă doar între prânz şi miezul nopţii. Poate chiar un pic mai devreme de miezul nopţii. N-ai vrea ca cei mici să îţi întrerupă ziua următoare de suflat în vuvuzelă pentru că n-au dormit şi sunt nervoşi.
5. Fii atent la unghi – pentru propria sănătate, vuvuzela nu ar trebui folosită la un unghi mai mic de 135 de grade faţă de propriul corp. Încearcă să stai în picioare când sufli, poate chiar să dansezi un pic!
Dacă prezentatorul TVR Horia Moculescu, gazda show-ului „Atenţie se cântă”, îşi permite să intervină cu o vuvuzelă peste reprezentaţiile invitaţilor săi muzicali (l-am prins la ultima ediţie), atunci nu vedem de ce nu aţi putea face la fel la birou, acasă, pe stradă, sau oriunde celebra goarnă de plastic se va auzi mai puternic!