Cu cine s-a întâlnit Irina Fodor la filmările Asia Express
Irina Fodor a scris un mesaj pe rețelele de socializare destinat soțului său, Răzvan Fodor. În prezent, ea se află la mii de kilometri depărtare de casă pentru a participa la filmările pentru noul sezon al emisiunii Asia Express.
„Fodorică, ia uite cu cine m-am întâlnit! Am auzit, la un moment dat, o teorie conform căreia e o distanță de doar cinci oameni între tine și orice alt om de pe planeta asta. Practic, știi pe cineva care cunoaște o altă persoană, care are un prieten care lucrează pentru altcineva care te poate ajuta să ajungi să te întâlnești față în față cu Beyonce, de exemplu.
Nu știu cât stă în picioare teoria asta, dar eu nu m-aș fi gândit niciodată, acum 5 ani, când Fodor a plecat în Asia Express, iar mie nici nu-mi trecea prin gând că o să ajung să prezint proiectul ăsta, că voi ajunge, într-o zi, să îl cunosc pe LPA-ul din Filipine al lui Răzvan.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
LPA-ul e un fel de ghid local, ca să înțelegeți voi. Fiecare echipă are câte unul, inclusiv eu, la host team, și sunt cei care ne explică mai pe limba noastră cultura locală, care ne țin departe de pericole și comunică cu autoritățile în zonele prin care trecem.
Eee, long story short, el e, cel din poza pe care o vedeți. A venit la mine, în prima zi, cu un zâmbet până la urechi și mi-a zis: „Ce faci? You are Razvan’s wife, I was with him in the race a few years ago, I’m so happy to see you!” Când l-am îmbrățișat, mi s-a umplut sufletul. El e parte din aventura pe care a avut-o Fodor aici, și eu am ajuns să îl cunosc. Life is amazing!”, a scris Irina Fodor, pe pagina personală de Instagram, în dreptul unei imagini în care apare alături de bărbatul despre care a scris în text.
Sezonul 8 al emisiunii Asia Express revine în 2025 cu forțe proaspete, echipe-surpriză și combinații care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură! Producătorii de la Antena 1 au pregătit o distribuție spectaculoasă, iar lista concurenților promite un show de zile mari.
Unul dintre cele mai lungi trasee de până acum se așterne în fața a 9 perechi de vedete în sezonul cu numărul 8 al celui mai dur reality show al momentului, Asia Express.
Vă reamintim că în sezonul 7 al emisiunii Asia Express, Nicolai Tand și Sorin Brotnei au reușit să se impună ca marii câștigători. Ei au obținut trofeul și un premiu de 30.000 de euro, demonstrându-și abilitățile și determinarea de-a lungul competiției intense.
Sursă foto: Instagram
Citește și: