Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Cătălin Botezatu a ales-o pe Violeta!

de Redactia Tvmania

Viitorul suna bine pentru Violeta, Bote plănuieşte să investească multe resurse în cariera acesteia.

Update: În finala de pe 2 septembrie, designerul şi-a ales preferata, pe Violeta, concurenta blondă de 24 de ani din Timişoara. Într-un interviu acordat ziarului Libertatea, designerul şi-a justificat astfel alegerea: „Pentru că, sincer să fiu, Violeta încă de la început a ştiut să se impună”. Cât despre viitor, Cătălin Botezatu a mai declarat: „Categoric că va deveni manechinul meu preferat. Am de gând să investesc toate resursele mele în Violeta şi s-o ajut să ajungă acolo unde îşi doreşte ea”.

.

În exclusivitate, Cătălin ne-a dat un interviu, în care ne spune ce a însemnat pentru el participarea la “Burlacul”, ce atuuri are fiecare dintre cele două finaliste, şi, cel mai important, cu ce se alege marea câstigătoare.

.

Tv Mania: Ai învăţat mai multe despre femei în urma acestei emisiuni?

Cătălin Botezatu: Ce pot să spun…poate că aceste fete au avut neşansa de a da peste un burlac ca mine deoarece am o maturitate şi o experienţă destul de semnificative, dat fiind faptul că lucrez printre femei şi cu femei de la 17 ani. Aceste atuuri m-au făcut să nu cad pradă curselor pe care în general mi le-au întins. Mi-am dat seama din start care sunt false, care autentice, care îşi doresc să fie neapărat în centrul atenţiei, care au venit la acest show doar pentru imagine şi care au venit pentru a vedea dacă sunt în stare să cucerească un burlac, indiferent de cine ar fi el. Nu ştiu dacă mai pot învăţa mai multe despre femei acum. Pur şi simplu erau momente în care ascultam discuţii între manechine, între colegele mele, care râdeau sau îşi povesteau una alteia cum “l-au făcut” pe celălalt şi toate tertipurile şi toată artileria grea pe care o dau  jos din pod să facă praf un bărbat. Deci am cules din zbor toate aceste manevre şi artificii pe care femeile le fac  în ceea ce priveşte bărbaţii şi e foarte greu să mai învăţ ceva acum.

Cu ce te-au impresionat cel mai mult concurentele şi cu ce te-au dezamăgit cel mai mult?

Cel mai tare m-a impresionat faptul că ele chiar au luptat pentru asta. De exemplu, concurenta din Constanţa a renunţat la job pentru acest concurs şi tocmai de aceea i-am mai dat o şansă de a reveni în concurs, pentru că îşi dorea foarte mult să fie aici. M-a impresionat faptul că unele au renunţat la iubiţi, au renunţat la viaţa lor personală, m-au impresionat poveştile lor de dragoste. Nu ştiu dacă au fost toate foarte vizibile în show, dar fetele aveau nişte poveşti triste de viaţă.

Bunăoară handbalista, cum îi spun eu, Roxi, n-a avut întotdeauna o viaţă foarte frumoasă şi tot timpul ea a avut impresia că este încercată de ghinion. Tot ceea ce i s-a întâmplat la “Burlacul” pentru ea a fost ca un vis frumos. Tot timpul spunea că nu îi vine să creadă că i se întâmplă aceste lucruri, să vadă locuri atât de frumoase, să fie tratată ca o regină, ca o femeie, pentru că, la urma urmei, pentru mine toate fetele au avut şanse egale şi am încercat să mă port cu fiecare în parte ca şi cum fiecare ar putea fi o eventuală parteneră pentru mine.

M-a dezamăgit foarte tare atunci când una dintre concurente a făcut un gest pe care ştiu că pe urmă l-a regretat, m-au dezamăgit unele, nu toate, atunci când nu au înţeles că e un concurs şi, conform regulilor unui concurs, doar o singură fată va fi câştigătoare, dar nu sunt dezamăgiri majore, sunt fireşti, apar în urma unui concurs. Sunt reacţii care inevitabil apar într-o competiţie, mai ales la femei, pentru că din punctul meu de vedere, femeile ştiu mai puţin să piardă.

Ce au avut în plus cele care au rămas în finală?

Cele două din marea finală sunt diametral opuse ca şi caracter. Violeta (24 de ani, din Timişoara) este o fată frumoasă, cu simţul umorului, extrem de pe fază din toate punctele de vedere, care din start s-a facut remarcată. Prima oară cand m-a cunoscut, m-a sărutat, iar apoi, pe tot parcursul emisiunii, m-a refuzat, lucru care m-a incitat, m-a făcut să vreau să o cunosc mai bine, mai ales că a avut mereu textele la ea, ca să zic aşa. A ştiut să se lupte pentru ea, să nu lege prietenii prea strânse cu celelalte fete.

La polul opus, Mihaela (29 de ani, din Botoşani), “stewardeza” cum îi spun eu, dacă la început mi s-a părut că a fost falsă, mi-a demonstrat apoi că ea chiar ţine la mine, că a venit în acest show pentru mine şi ca şi-a dorit să fie cu mine până la capăt.

Îmi este foarte greu să aleg dintre cele două şi chiar mai în glumă, mai în serios, am tot spus: “N-am putea să schimbăm regulile showului, să le aleg pe amândouă?”, pentru că amândouă îmi sunt dragi, amândouă au ceva de spus, în amândouă mă regăsesc. Din păcate însă, va rămâne doar una, una cu care, cred eu, aş fi pe frecvenţă.

Ce va obţine marea învingătoare de la “Burlacul”?

Lumea a înţeles că gata, “Burlacul” se va căsători cu câştigătoarea. Nu este chiar aşa, nu va obţine decât posibilitatea de a exista o relaţie frumoasă, iar asta depinde şi de presă să fie o relaţie frumoasă, la vedere. Cert este că va beneficia de toate privilegiile pe care eu i le pot oferi, ca şi imagine, ca şi promovare şi, atât cât se poate, va fi în preajma mea.

Vei vrea ca finalista să fie la fel de mediatizată ca fosta ta iubită, Bianca Drăguşanu?

Îmi doresc din tot sufletul ca finalista de la “Burlacul” sa fie mediatizată ca Bianca, poate şi mai mult, dar îmi doresc ca ea să aibă o altfel de mediatizare, aceea corectă, strict profesională, strict legată de calităţile pe care ea le are, strict legate de viaţa pe care o desfăşoară, fără cancauri şi artificii gratuite. Îmi doresc ca ea să penetreze această lume şi să reuşească, dar repet, strict din punct de vedere a ceea ce va vrea să facă mai departe profesional.

Povesteşte-mi când te-ai simţit cu adevărat rănit în dragoste şi cum ai reacţionat atunci?

Aş fi ipocrit dacă aş spune că nu am fost rănit în dragoste pentru că sunt om şi sufăr şi am avut decepţii în dragoste. Ori de câte ori te îndrăgosteşti şi se termină urât o relaţie, te simţi rănit în dragoste, trădat, abandonat. Poate uneori am simţit că nu va mai exista o a doua şansă şi am avut senzaţia că viaţa s-a oprit în loc. Ei bine, întotdeauna există o a doua şansă, întotdeauna trebuie să gândim pozitiv şi chiar dacă suferim ca un câine, trebuie să avem puterea să o luăm de la capăt.

La ce ar renunţa Cătălin Botezatu pentru persoana iubită?

Dacă cu ani în urmă puteam spune ca aş renunţa la tot, şi la viaţă chiar, acum, din păcate, maturitatea mă face să spun că nu aş renunţa la nimic.

Ţi-e frică să faci pasul cel mare sau preferi să rămâi burlac?

Nu, nu îmi este frică de acest pas, nu mi-l pot asuma deoarece nu mă văd un om însurat, nu mă văd un om în lesă. Mi-e oarecum frică, deoarece am în jurul meu prieteni şi prietene care s-au căsătorit şi care, din cauza acelui act inutil, fac tot felul de compromisuri. Spun “nu mai pot să-l las sau să o las pentru că ne-am căsători sau pentru că avem un copil. Nu vreau să fac astfel de compromisuri, ştiu foarte bine că multe cupluri căsătorite sunt cupluri doar de dragul de a le spune aşa şi cu toate astea dorm în dormitoare separate şi au vieţi separate. Eu nu îmi doresc asta, într-o relaţie nu e neapărat nevoie de un act la primar ca să iubeşti o persoană. Nu-mi place idea de căsătorie, dacă e să se întâmple, se va întâmpla pur şi simplu.

Te-am văzut foarte des în acest an la TV. Ţi-ar plăcea să ai propriul show?

Anul ăsta a fost extrem de frumos pentru mine. Pe lângă apariţiile mele la TV în diverse show-uri, am apărut la “Dansez pentru tine”, apoi la “Burlacul”, un show de excepţie, de succes. Cu siguranţă că mi-ar plăcea să fac televiziune în măsura timpului de care voi dispune, pentru că moda rămâne pasiunea mea şi principalul meu job. Mi-ar plăcea o emisiune care să mă reprezinte, care să fie aproape de ce sunt eu.

Ai fost plecat în vacanţă vara asta sau urmează să pleci? Pe cine vei lua cu tine?

Niciodată nu am vacanţă vara, pentru că vara la mine este perioada în care lucrez foarte mult. Vara pregătesc colecţiile pentru săptămâna modei la Milano, NewYork şi din Islanda, care încep în septembrie, deci trebuie să lucrez, iar vacanţele le am în general iarna, întotdeauna după Craciun. Am fost în vacanţă uneori cu persoana iubită, alteori singur. De ce spun singur, pentru că, de câte ori am fost cu persoana iubită, ne-am certat. Vacanţele mele nu sunt doar vacanţe în care se merge la shopping, eu vreau să vizitez, să văd locuri noi, care nu înseamnă neaparat locuri de 5 stele, să explorez şi la propriu şi la figurat lumea, or femeilor le place mai mult la shopping sau în hoteluri de 5 stele. Atunci  eu renunţ, le duc câteva zile acolo unde îşi doresc iar apoi, contrar tuturor aparenţelor, mă duc singur sau cu o gaşcă de prieteni din străinătate, cărora le place, ca şi mie, viaţa şi să cunoască istoria şi să exploreze geografia Pământului ăsta atât de ofertant.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te