Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cu ce se ocupă Sorin Brotnei de când a renunțat la muzică. Artistul are două afaceri care îi rotunjesc veniturile

de Cristina Țapu,

Sorin Brotnei participă la Asia Express 2024 alături de nașul său, chef-ul Nicolai Tand. Iată cu ce se ocupă artistul de când a renunțat la cariera muzicală. Sorin a avut, în urmă cu mai bine de un deceniu, un succes fabulos alături de trupa Akcent, însă acele vremuri au apus.

Cu ce se ocupă Sorin Brotnei de când a renunțat la muzică

Trupa Akcent s-a destrămat acum mai bine de un deceniu, iar Sorin Brotnei a continuat să cânte în afara țării până în 2017. A susținut concerte în Emiratele Arabe Unite, iar după ce a trecut printr-un transplant de păr, și-a deschis o clinică pentru consiliere dedicată celor care își doreau o transformare similară. De câțiva ani, Brotnei s-a implicat într-o nouă afacere care pare să meargă ca pe roate.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Sorin Brotnei este partener într-o afacere cu mobilă, colaborând cu o firmă cu o tradiție de 80 de ani, conform prezentării de pe site-ul lor. Compania este recunoscută pentru producția de mobilier destinat locuințelor, barurilor, restaurantelor, cramelor și hotelurilor. Brotnei se ocupă de promovarea afacerii la târguri și de gestionarea sediului din București.

În plus, concurentul de la Asia Express deține două case vechi în Maramureș, locul său natal, pe care le-a renovat în zona Lăpușului, de unde provine mama sa. După finalizarea lucrărilor de renovare, le-a scos la închiriere, așadar obține venit suplimentar de pe urma lor.

Sorin Brotnei este căsătorit din anul 2017 și are o fiică

Sorin Brotnei este căsătorit cu Ramona din anul 2017, iar împreună au o fiică pe nume Ivana, născută în luna decembrie 2018. Sorin a cerut-o în căsătorie pe Ramona la doar patru luni după ce s-au întâlnit și susține că s-a îndrăgostit la prima vedere. Pe de altă parte, Ramona declară că nu s-a îndrăgostit ușor de Sorin, ci treptat, fiind cucerită de faptul că artistul reușete să-și păstreze optimismul indiferent de situație.

Sorin și Ramona s-au cunoscut la cabinetul pe care artistul îl manageria, însă Ramona habar nu avea cine era bărbatul care îi făcea curte și-i zâmbea complet cucerit. „Eu nu l-am recunoscut, am crezut că este fotograf. Chiar vorbeam cu o prietenă și-i spuneam că mă caută un fotograf. El consideră că m-a curtat foarte mult, eu consider că m-a curtat foarte puțin. Depinde pe cine întrebi. La clinică ne-am cunoscut. A fost un loc bun în care să ne cunoaștem destul de serios. El mi-a părut destul de serios (…)”, a povestit Ramona, conform Revistei Viva!

Sursă foto: Antena 1- Instagram

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te