Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Ce meserie a avut Dan Negru înainte de a deveni „regele audiențelor”. Prima sa opțiune nu a fost jurnalismul

de Redactia Tvmania

Dan Negru, în vârstă de 52 de ani, nu mai are nevoie de prezentare. Este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de televiziune din România, iar cariera sa în domeniul divertismentului televizat se întinde pe mai bine de două decenii.

Telespectatorilor le este aproape imposibil să se gândească că Dan Negru a avut și o altă meserie înainte de a fi prezentator pentru că acest rol i se potrivește ca o mănușă. Iată cu se s-a ocupat, însă, Dan Negru înainte de a fi lider al audiențelor cu emisiunile sale!

Ce meserie a avut Dan Negru înainte de a deveni prezentator TV

Înainte de a fi om de televiziune, Dan Negru a cochetat o perioadă cu contabilitatea. A abosolvit un liceu cu profil economic și, chiar înainte de a intra la facultate, s-a angajat în domeniu.

Am terminat liceul Economic, un liceu greu înainte de ’89 și pentru că nu am intrat din prima la facultate am fost contabil. Apoi, m-am ținut doar de jurnalism, pe care încerc în anii ăștia să-l studiez mai bine printr-un doctorat la care am ajuns în anul trei. E de învățat la orice vârstă. Sunt cel mai vârstnic doctorand și în grupa mea sunt doar puști de 20 de ani. Colegii mei, doctoranzi, nici nu erau născuți când eu eram veteran deja în revelioane”, povestea Dan Negru, pentru Click!, în anul 2021.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Înainte de a-și începe cariera în televiziune, el a fost contabil la Spitalul „Victor Babeș” timp de un an. În 1991, el a debutat în radio, lucrând la Radio Timișoara, și din anul 1994, a început să-și desfășoare activitatea la TVR.

Din 2000, Dan Negru a fost angajat la Antena 1 timp de mai bine de două decenii. Munca sa l-a propulsat în topuri și astfel el a fost inclus în „Top Host European Broadcast” pentru capacitatea de a prezenta simultan emisiuni internaționale de succes în două țări: România și Republica Moldova.

Dan Negru a fost premiat în multiple rânduri pentru activitatea sa din televiziune

Recunoașterea profesională a lui Dan Negru a fost confirmată de multiple premii primite de-a lungul carierei sale, precum Premiul APTR, TvMANIA, VIP, STAR TV, ENDEMOL TV STARS, Single TV Host 2 Countries, și titlul de Om al Anului în Televiziune în Republica Moldova.

El a câștigat notorietate prin emisiuni precum „Next Star”, „Te pui cu blondele”, „Ghicește vârsta”, „Batem palma”, „Fabrica de staruri”, „Plasa de stele” și multe alte titluri celebre în lumea televiziunii. Cea mai recentă adiție la portofoliul său este emisiunea „„Jocul cuvintelor”.

Sursă foto: Antena 1, Kanal D, Instagram Dan Negru

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te