Dan Negru, în vârstă de 52 de ani, nu mai are nevoie de prezentare. Este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de televiziune din România, iar cariera sa în domeniul divertismentului televizat se întinde pe mai bine de două decenii.
Dan Negru, în vârstă de 52 de ani, nu mai are nevoie de prezentare. Este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de televiziune din România, iar cariera sa în domeniul divertismentului televizat se întinde pe mai bine de două decenii.
Telespectatorilor le este aproape imposibil să se gândească că Dan Negru a avut și o altă meserie înainte de a fi prezentator pentru că acest rol i se potrivește ca o mănușă. Iată cu se s-a ocupat, însă, Dan Negru înainte de a fi lider al audiențelor cu emisiunile sale!
Înainte de a fi om de televiziune, Dan Negru a cochetat o perioadă cu contabilitatea. A abosolvit un liceu cu profil economic și, chiar înainte de a intra la facultate, s-a angajat în domeniu.
„Am terminat liceul Economic, un liceu greu înainte de ’89 și pentru că nu am intrat din prima la facultate am fost contabil. Apoi, m-am ținut doar de jurnalism, pe care încerc în anii ăștia să-l studiez mai bine printr-un doctorat la care am ajuns în anul trei. E de învățat la orice vârstă. Sunt cel mai vârstnic doctorand și în grupa mea sunt doar puști de 20 de ani. Colegii mei, doctoranzi, nici nu erau născuți când eu eram veteran deja în revelioane”, povestea Dan Negru, pentru Click!, în anul 2021.
Înainte de a-și începe cariera în televiziune, el a fost contabil la Spitalul „Victor Babeș” timp de un an. În 1991, el a debutat în radio, lucrând la Radio Timișoara, și din anul 1994, a început să-și desfășoare activitatea la TVR.
Din 2000, Dan Negru a fost angajat la Antena 1 timp de mai bine de două decenii. Munca sa l-a propulsat în topuri și astfel el a fost inclus în „Top Host European Broadcast” pentru capacitatea de a prezenta simultan emisiuni internaționale de succes în două țări: România și Republica Moldova.
Recunoașterea profesională a lui Dan Negru a fost confirmată de multiple premii primite de-a lungul carierei sale, precum Premiul APTR, TvMANIA, VIP, STAR TV, ENDEMOL TV STARS, Single TV Host 2 Countries, și titlul de Om al Anului în Televiziune în Republica Moldova.
El a câștigat notorietate prin emisiuni precum „Next Star”, „Te pui cu blondele”, „Ghicește vârsta”, „Batem palma”, „Fabrica de staruri”, „Plasa de stele” și multe alte titluri celebre în lumea televiziunii. Cea mai recentă adiție la portofoliul său este emisiunea „„Jocul cuvintelor”.
Sursă foto: Antena 1, Kanal D, Instagram Dan Negru