Homepage  / Timp liber / Nu rata!

Cu ce noutăţi vine editura Cartea Copiilor la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2018

Cu ce noutăţi vine editura Cartea Copiilor la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2018

de Redactia Tvmania

Editura Cartea Copiilor îşi așteaptă cititorii și prietenii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a (30 mai - 3 iunie), în noul pavilion B2 al Romexpo. Miercuri, joi şi duminică, Salonul de Carte este deschis între orele 10:00 și 20:00, iar vineri şi sâmbătă programul se prelungeşte până la 21:00. Editura Cartea Copiilor va avea peste 100 de titluri disponibile la standul său.

 

Printre noutățile absolute ale editurii pe care cititorii le vor descoperi la Bookfest 2018 se numără:

  • „Roată, roată prin lumea toată”, de Richard Scarry: În lumea sa cea veselă locuită de animale, Richard Scarry ne poartă pe toate continentele și ne invită să cunoaștem o mulțime de țări și orașe prin întâmplări pline de umor și ilustrații care abundă în detalii.

  • „Lupul de nisip”, de Åsa Lind, cu ilustraţii de Kristina Digman: Cartea ne propune să cunoaștem lumea unei fetițe din zilele noastre, Zackarina, care trăiește cu părinții săi undeva în Suedia, pe malul mării, și care descoperă într-o zi, pe plajă, un prieten neobișnuit – Lupul de Nisip.

  • „Puii de bufniţă”, de Martin Waddell, cu ilustraţii de Patrick Benson: Bufnițele sunt foarte gânditoare de felul lor. Chiar și puii de bufniță, cum sunt Nana, Nanu și Nic, se gândesc noaptea, în pădure, la multe lucruri în timp ce o așteaptă pe Mama Bufniță să se întoarcă acasă.

  • „Mesajul secret”, de Eric Carle: În seara dinainte de ziua sa de naștere, la culcare, Tim a găsit sub pernă un plic misterios. S-a ridicat mirat în vârful patului și l-a desfăcut. Înăuntru era un mesaj secret!”

  • „Citește-i iepurașului tău”, de Rosemary Wells: Cartea ne atrage atenţia asupra importanţei cititului împreună. Un copil are nevoie de o pădure de cuvinte pe care s-o cutreiere, de o mare de cuvinte în care să se scalde. Un copil are nevoie să i se citească. Să citiţi împreună 20 de minute pe zi e cel mai preţios cadou pe care i-l poţi face copilului tău.

  • „Cei șapte papă-lapte”, de Mary Ann Hoberman, cu ilustraţii de Marla Frazee: Cartea plină de umor descrie viața de familie şi relațiile dintre părinți și copii. Chiar dacă nu este totul mereu roz și lipsit de probleme, iubirea și bunătatea ne dau întotdeauna putere.

  • „Basme africane”, de Gcina Mhlophe, cu ilustraţii de Rachel Griffin: Această antologie cuprinde opt basme culese din toate colțurile fascinantului continent african.

 

Cartea Copiilor va prezenta la standul său şi celelalte noutăţi ale primăverii, din colecţia de literatură japoneză pentru copii: „Bunicuța Buna și cerul înstelatde Wakiko Sato, „Asae și sora ei cea mica” de Yoriko Tsutsui şi „În iarbă” de Yukiko Kato. În plus, cartea „Autobuzul magic. În interiorul corpului uman” vine în completarea seriei Autobuzul Magic, realizată de Joanna Cole şi Bruce Degen.

La această ediţie a Bookfest, editura Cartea Copiilor vă invită să citiţi împreună în cadrul a  două evenimente desfăşurate în standul propriu:

Vineri, 1 iunie, la ora 15:00 – lectură din cartea „Citeşte-i iepurașului tău” de Rosemary Wells. Lectura cărţii va fi realizată de Brandi Bates, fondatoarea asociației „Citim Împreună România”. La eveniment va mai participa poetul Florin Bican, cel care a tradus cartea în limba română.

Sâmbătă, 2 iunie, de la 12:30 – lectură, împreună cu copiii, din cartea „Roată, roată prin lumea toată” de Richard Scarry, în prezenţa traducătoarei Lavinia Branişte.

Anul acesta, invitatul de onoare al Bookfest este S.U.A. Literatura americană este reprezentată din plin şi la standul editurii Cartea Copiilor, prin cărţile unor autori celebri precum Eric Carle, Don Freeman, Arnold Lobel, Richard Scarry, Mercer Mayer, Joanna Cole, Margaret Wise Brown, Margery Williams sau Virginia Lee Burton. Cartea Copiilor a tradus şi singura carte pentru copii scrisă de marele dramaturg american Arthur Miller – „Păturica lui Jane”.

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton