Homepage  / Vedete româneşti

Cu ce boală se confruntă Roxana Nemeș. A ajuns pe masa de operație din cauza durerilor cumplite: „Acum sunt bine”

Cu ce boală se confruntă Roxana Nemeș. A ajuns pe masa de operație din cauza durerilor cumplite: „Acum sunt bine”
7

de Cristina Țapu,

Joi seara, în ediția din 8 februarie, Roxana Nemeș a părăsit competiția „Survivor All Stars” din motive de sănătate. Chiar dacă a luptat cu determinare pe traseele din jungla dominicană, problemele medicale au împiedicat-o să continue, spre dezamăgirea vedetei și a colegilor săi de echipă. Se pare că vedeta se confruntă cu o afecțiune gravă specifică femeilor, pentru care a fost supusă unei intervenții chirurgicale în trecut. Iată detaliile!

Roxana Nemeș a primit un diagnostic crunt din partea medicilor

Cu ceva timp în urmă, artista a primit diagnosticul de endometrioză, o afecțiune ginecologică. Ea a suferit o intervenție chirurgicală, având speranța că aceasta va rezolva problemele și o va elibera de durerile cronice care o afectau. Pe traseu, durerile au revenit, iar specialiștii care au consultat-o i-au interzis să revină în joc. În plus, au sfătuit-o să revină în România, așadar Roxana Nemeș a fost eliminată.

Roxana Nemeș, critici dure la adresa Faimoșilor de Survivor All Stars 2024  (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Roxana a vorbit deschis despre diagnosticul primit și le-a sfătuit pe toate femeile să meargă la timp la control pentru a evita depistarea unei boli atunci când este prea târziu.

Cu ce boală se confruntă Roxana Nemeș

Endometrioza este o afecțiune medicală în care țesutul endometrului, care ar trebui să acopere interiorul uterului, crește în afara acestuia. Endometrul este țesutul care se acumulează lunar în interiorul uterului pentru a pregăti organismul pentru o posibilă sarcină. În cazul endometriozei, acest țesut poate să apară pe ovare, trompele uterine, vezica urinară sau alte organe din zona pelvină.

„Acesta a fost motivul pentru care am și spus public că am suferit de endometrioză. Pentru că, din păcate, suferă foarte multe femei de boala asta și nu știu ce au. Sunt foarte puțini doctori care își dau seama că este vorba de endometrioză. Acum sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Eu nu sunt pro operații. Dar, din păcate, când vine vorba despre endometrioză, nu există altă soluție.

Așa că, dacă le pot da un sfat femeilor, este acela de a merge neapărat la un control, să-și facă investigații, să aibă grijă de ele și de sănătatea lor. Și referitor la copil, Dumnezeu știe cel mai bine când e momentul să vină”, declara Roxana Nemeș, într-un interviu acordat publicației Viva!

În ediția de joi, 8 februarie și Elena Marin, din echipa Faimoșilor, a fost eliminată din competiția care are loc în Republica Dominicană. Așadar, până în prezent, echipa vedetelor a suferit patru pierderi: Andreea Tonciu, Elena Ionescu, Roxana Nemeș și Elena Marin.

Roxana Nemeș este căsătorită cu un afacerist cu 11 ani mai mare decât ea

Roxana Nemeș, în vârstă de 34 de ani, și Călin Hagima, de 45, și-au unit destinele prin căsătorie în 2021, după mai mulți ani de relație. Desi concurenta de la „Survivor All Stars” și Călin Hagima au pus capăt relației lor în 2017, după doi ani împreună, sorții au decis să-i aducă din nou împreună.

La sfârșitul anului 2019, în inima Bucureștiului, Roxana Nemeș a primit o cerere în căsătorie din partea lui Călin Hagima, iar ea se bucură nespus că a acceptat să devină soția lui, în ciuda tuturor obstacolelor pe care destinul le-a scos în calea lor.

Roxana este cu 11 ani mai mică decât afaceristul care i-a devenit soț, însă diferența de vârstă nu pare să fie o piedică în calea poveștii lor de dragoste.

Sursă foto: Pro Tv – Instagram Roxana Nemeș

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton