Homepage / Cinema

CRONICĂ „Vermiglio, mireasa muntelui”, o luminoasă celebrare a vieții. Propunerea din acest an a Italiei la Oscar este, acum, în cinematografe

de Andreea Hentea, 11 martie 2025, 09:30

Premiat cu Leul de Argint la Festivalul de film de la Veneția, nominalizat la Globul de Aur și propunere a Italiei la premiile Oscar 2025, filmul „Vermiglio, mireasa muntelui” este o poveste de o frumusețe tulburătoare și un mare succes în Italia, unde a devenit cel mai bine vândut film independent al anului.

Prezentat, în avanpremieră, la București în deschiderea festivalului Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România, filmul „Vermiglio, mireasa muntelui” / „Vermiglio” (2024) așterne în fața spectatorului o lume atât de neașteptată și de autentică în frumusețea trăirilor ei, încât creează spontan punți emoționale către spectator.

Familia Graziadei, aflată în miezul poveștii, își duce viața în Vermiglio, un mic sat din Alpi, în anul 1944. Sosirea de pe front a fiului lor, Attilio (Santiago Fondevila), însoțit de un prieten, Pietro (Giuseppe De Domenico), aduce ușurarea familiei, care își crezuse fiul mort, dar și nenumărate zvonuri și bârfe în mica așezare, cei doi tineri fiind considerați dezertori de unii săteni. În curând, Pietro și Lucia (Martina Scrinzi), fiica cea mare a familiei, se îndrăgostesc și se căsătoresc, însă viața așterne în continuare multe încercări în fața lor.

Războiul de dincolo de orizont

Ceea ce aduce în prim-plan regizoarea și scenarista Maura Delpero nu este însă marea istorie, cu zbuciumul și ororile frontului, ci oglindirea acesteia în viețile celor rămași acasă, în cea mai mare parte femei. La premiera mondială a filmului la Festivalul de la Veneția, Isabelle Huppert, președinta Juriului, a lăudat filmul „Vermiglio, mireasa muntelui” pentru că este o poveste de război în care războiul nu este niciodată văzut.

„Este ca și cum ai avea un subiect extraordinar în afara ecranului, dar ceea ce se întâmplă poate fi observat doar printr-un ochi mic, prin zăvorul unei uși”, a spus marea actriță. Și totuși, războiul este descris extraordinar de plastic prin apatia lui Pietro și Attilio, prin tăcerea și lentoarea gesturilor lor, prin ireversibilitea experiențelor trăite pe front, unde „chiar dacă ești viu, nu te mai simți așa, te simți de parcă ceva din tine a murit, îi vezi pe cei din jurul tău cum mor și te gândești că puteai fi tu”, după cum relatează ei în rarisimele ocazii în care sunt dispuși să evoce încercările prin care au trecut.

Universul din inimile femeilor

Ecourile războiului sunt, de asemenea, reflectate nuanțat prin privirea și curajul femeilor, prin capacitatea lor de-a îndura, de-a se bucura, de-a zâmbi și de-a spera. Vedem, în acest răscolitor de frumos „Vermiglio, mireasa muntelui”, femei tinere și mai vârstnice, femei care își așteaptă de pe front soții, iubiții, frații și tații, femei care cresc copii, care spală rufe sub cerul liber în frigul iernii, care speră, care iubesc, care își topesc dorul și răbdarea în datoriile neîncetate ale vieții casnice. Lucia și surorile ei, Flavia (Anna Thaler) și Ada (Rachele Potrich), mama lor, Adele (Roberta Rovelli), istovită după zece nașteri, dar răbdătoare și plină de bunătate, exprimă feminitatea în nenumărate feluri de-a lungul acestei povești care surprinde, atât de generos, în cadrele sale luminoase, universul copilăriei, al adolescenței, al feminității.

O feminitate care se lovește deseori de prejudecățile masculine, precum ideile capului familiei, Cesare Graziadei (Tommaso Ragno), învățătorul satului, care pecetluiește inflexibil destinele copiilor cu un gest, hotărând, în numele lipsurilor materiale, care dintre ei va continua studiile, care va ajuta la munca în gospodărie și care dintre ei „nu e în stare să facă nimic valoros pe lume”.

Sunt multe prejudecăți, nedreptăți și egoisme în elanurile despotice ale acestui patriarh local care învață, deopotrivă, adulții din sat și copiii la școala lui, care se delectează cu muzică clasică și trabucuri încuiat în camera sa, în timp ce restul familiei își drămuiește fiecare înghițitură pentru a supraviețui. Femeile sunt nevoite să-și îndure singurătatea, să-și rupă, mereu, fâșii din suflet, să-și sacrifice aspirațiile și să-și reprime elanurile în numele datoriei, într-o lume abia trezită după războiul devastator.

Un microcosmos al frumuseții

Și totuși, cea care triumfă în miezul acestor întâmplări și miracole mărunte este viața însăși, surprinsă de Maura Delpero cu un ochi atent și o delicatețe rar văzută la cinema în ultima vreme. Cu o imagine memorabilă, construită din tonuri reci de albastru și culori de pământ care definesc interioarele austere, alternând cu peisaje răpitor de frumoase și cu secvențe de gingășie nespusă, care surprind joaca nevinovată și sclipirea aceea sublimă din ochii copiilor, cu momente în care liniștea este întreruptă doar de sunetele familiare ale animalelor din ogradă, „Vermiglio, mireasa muntelui” respiră calm și frumusețe pură.

Un film în care încap, deopotrivă, drumuri de țară, cruci în zăpadă, cer senin, brazi și icoane, haine aspre de postav, strângeri de mână, zâmbete și ochi sclipitori, concerte de Vivaldi și scrisori rătăcite, poezii și rugăciuni, îndrăgostiri și așteptări, gelozii și despărțiri. Un film pe care un critic l-a numit „cel mai frumos film al anului” și despre care The Observer a scris că se constituie într-un „microcosmos somptuos explorat, capabil să se afirme prin sine însuși”.

Filmul „Vermiglio, mireasa muntelui” poate fi văzut în cinematografele a 11 orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Arad, Iași , Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Botoșani, Pitești și Bacău.

O: Vermiglio, Italia/Franța/Belgia/SUA, 2024 R: Maura Delpero D: Martina Scrinzi, Tommaso Ragno, Giuseppe De Domenico, Santiago Fondevila, Anna Thaler, Rachele Potrich, Roberta Rovelli