Homepage  / Filme Online

CRONICĂ. Filmul „În afara timpului” vorbește cu finețe și umor despre perioada pandemiei. Cine face parte din distribuție

CRONICĂ. Filmul „În afara timpului” vorbește cu finețe și umor despre perioada pandemiei. Cine face parte din distribuție
7

de Andreea Hentea,

Inspirat de experiența personală a renumitului regizor francez Olivier Assayas, filmul „În afara timpului” este o privire atașantă asupra experiențelor cineastului în perioada carantinei de covid, pe care a petrecut-o chiar în casa copilăriei sale de lângă Paris, un spațiu încărcat de povești, amintiri și obiecte familiare.

Cel mai recent film scris și regizat de Olivier Assayas, „În afara timpului” / „Hors du temps”, aflat, în 2024, în competiția pentru Ursul de Aur la Festivalul internațional de film de la Berlin, ne invită să le ținem companie fraților Paul (Vincent Macaigne) și Étienne Berger (Micha Lescot), care se izolează împreună cu partenerele lor, Morgane (Nine d’Urso) și Carole (Nora Hamzawi), în casa care le-a aparținut cândva părinților lor. În acest spațiu impregnat de farmecul naturii, cei doi bărbați trec prin multe tăceri, nostalgii și redescoperiri, dar și prin câteva momente de tensiune, pe măsură ce prezențele familiare ale trecutului îi prind din urmă.

Inventar de pandemie

Inevitabil, filmul ne readuce în minte inventarul caracteristic pandemiei, cu toate restricțiile și coregrafiile sale când stranii, când amuzante, când iritante. O componentă deopotrivă amuzantă și captivantă în film o reprezintă reacțiile celor patru colocatari în fața acestui blocaj neașteptat și felul în care fiecare dintre ei receptează normele de viață impuse tuturor. Tuturor ne sunt familiare măștile, termometrele, testele rapide, sticlele cu dezinfectant, distanța socială, rearanjarea casei, rafturilor și a dulapurilor, comenzile on-line, străzile pustii, liniștea așternută peste tot și toate, însă felul în care primesc și procesează totul Paul, Étienne, Morgane și Carole ne insinuează subtil și cordial în spațiul lor comun.

În scurt timp, lumea exterioară se îndepărtează, iar interiorul casei devine un teritoriu unic de manifestare a nostalgiilor pentru anii tinereții și ai explorărilor, pentru muzica și filmele preferate, pentru lecturi și amintiri prețioase, potențate de nenumăratele madlene din casa părintească. Se pomenește inclusiv despre artiști dispăruți din cauza virusului covid, dar și despre albume rare și despre fundalul muzical al formării unei întregi generații.

Totodată, printre dialogurile lejere și ironiile amicale, la suprafața acestei conviețuiri impuse încep să iasă anxietățile, nerăbdarea, îngrijorările pentru viitorul fiecăruia, al celorlalți membri ai familiei, al planetei și al omenirii. Trecutul a devenit deodată inaccesibil, prezentul aduce o recuzită deseori bizară de ritualuri, iar viitorul este o incertitudine tot mai mare.

Suspendați printre incertitudini

Probabil cel mai sensibil barometru al acestor emoții amestecate este Paul, cel care participă la ședințe de psihoterapie prin zoom cu terapeuta sa în afara casei, lângă un copac unde își fixează telefonul pentru a capta mai bine semnalul. O dată ce beneficiază de intimitatea acestor discuții, fără să fie judecat ironic de către cei din casă, Paul exprimă cam toată gama de trăiri și sentimente pe care, probabil, au experimentat-o, la un moment dat, toți locuitorii planetei în pandemie.

La început, el resimte în primul rând benefiicile statutului său de izolat în casa părintească, fără constrângeri deosebite și într-o companie plăcută și familiară. „Mă liniștea ideea că totul s-a oprit și că mă puteam izola de lume fără să mă simt vinovat. Este atât de multă presiune să faci parte din lumea asta, să ții pasul cu ritmul ei. Acum nu mă mai simt vinovat pentru nevoia de izolare”, îi povestește el psihoterapeutei despre prima fază a carantinei, căruia îi regretă calmul. „Ei spun (autoritățile – n.r.) că vor anunța încetarea carantinei. Cât despre mine… Îmi plăcea să trăiesc într-un timp suspendat. Mi-a plăcut ideea de-a trăi într-un fel de pauză miraculoasă”, mai spune Paul, în timp ce fratele lui, Etienne, detestă izolarea, simțind-o „ca pe un atac la adresa libertății sale”.

Curând, intervin culpabilitățile și anxietatea, chiar dacă, intervievat de France Culture, Paul mărturisește cât de norocos se simte că este „închis în vechea casă a familiei”. Treptat, bărbatul începe să fie apăsat inclusiv de ezitări și de frici, de întrebări fără răspuns și de un amestec de incertitudine, tristețe și vid care îl apasă tot mai mult. „Se simțea ca o utopie. Și acea utopie trebuia să se încheie. Imobilitatea nu poate fi o utopie. Imobilitatea e un vid, la fel și carantina. Cel mai trist este să realizezi că nimic nu se va schimba”, constată el, în încercarea de-a îmblânzi cumva neliniștile numeroase venite o dată cu experiența pandemiei.

Memento al unui calm pierdut

Meritul filmului „În afara timpului” nu este însă doar acela de a accesa toate aceste trăiri și de-a ne reaminti cât de asemănătoare au fost pentru noi toți, ci de a ne revizita trecutul dintr-o perspectivă insolită și prețioasă.

Dacă Olivier Assayas, care a filmat totul chiar în casa copilăriei lui, strecoară, cu delicatețe, printre amintirile alter-ego-ului său, Paul, momente din studenție, trasee de jogging, documentări la Biblioteca Națională pentru teza de masterat, amintiri despre bunicul și părinții lui, apropieri pasionate de pictură și cinema, este pentru a ne retrezi emoția față de lucrurile care contau atât de mult cândva, care ne înflăcărau, care ne motivau și ne alimentau bucuria și energia.

Meditația sa subtilă asupra transformărilor sufletești pe care ni le-a adus tuturor pandemia transformă filmul într-un memento delicat al lucrurilor importante care ne animă. Olivier Assayas aduce împreună, inspirat și încântător, patru personaje interpretate cu eleganță și discreție remarcabilă de Vincent Macaigne, Micha Lescot, Nora Hamzawi și Nine d’Urso, câteva incursiuni pline de calm și frumusețe prin împrejurimile casei și o serie de introspecții semnificative, într-o lume post-pandemică ce pare că vrea să recupereze, cu frenezie vindicativă, un timp în care am avut, totuși, șansa de-a ne calma măcar puțin.

O: Hors du temps, Franța, 2024 R: Olivier Assayas D: Vincent Macaigne, Micha Lescot, Nora Hamzawi, Nine d’Urso, Olivier Assayas, Maud Wyler, Magdalena Lafont, Luc Antoni

1.©Carole BethuelIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton