Homepage / Cinema

CRONICĂ. „Diamant brut”, despre marea iluzie a rețelelor sociale. Filmul a fost anul trecut în selecția oficială de la Cannes

de Andreea Hentea, 31 martie 2025, 10:00

Pe 4 aprilie are premiera în cinematografe filmul „Diamant brut” (aflat anul trecut în selecția oficială a Festivalului de la Cannes), o explorare curajoasă a impactului uriaș al rețelelor de socializare și a modului în care acestea au distorsionat, cu rapiditate, conceptele de frumusețe și succes.

Cuprins

1 Care este povestea filmului „Diamant brut”
2 Dincolo de paiete și artificii
3 Interpretare nominalizată la César

Aflată în centrul filmului „Diamant brut” / „Wild Diamond”, Liane Pougy (Malou Khebizi, într-o interpretare de excepție) are nouăsprezece ani și o dorință nestăvilită de a deveni bogată și, mai ales, celebră, de-a fi văzută și admirată de cât mai mulți fani. „Sunt influencer”, spune cu mândrie ambițioasa Liane, pe care filmul o plasează încă de la început sub presiunea continuă a nevoii de validare, tradusă prin numărul de like-uri, emoticoane, inimoare și comentarii pe Tik Tok și Instagram, indiferent cât de bezmetic, incoerent și neacoperit ar fi conținutul acestora.

Care este povestea filmului „Diamant brut”

Din primele secvențe, camera o examinează în detaliu pe Liane și recuzita ei țipătoare, iar primul imbold e să ne întoarcem privirea de la kitsch-ul dezlănțuit al personajului. Adolescenta care se visează regina rețelelor virtuale pare sufocată între maldăre de haine minuscule, obiecte și accesorii stridente, strasuri, franjuri, paiete, sutiene cu bretele de plastic transparente, gloss-uri de buze, lacuri de unghii în nuanțe strepezite și imitații ieftine de poșete celebre.

Nici chipul și corpul lui Liane nu pot arăta firesc, de la extensiile din păr la sprâncenele redesenate, genele false, lentilele de contact, buzele injectate stângaci „de o prietenă” cu acid hialuronic, implanturile de silicon din bust, unghiile kilometrice, vopsite agresiv și decorate cu „pietre” și până la sandalele sclipitoare, cu tocuri interminabile, care îi rănesc constant picioarele.

Înarmată cu această uniformă grotescă promovată în toată lumea de influencerele de succes care au discreditat consecvent orice formă de naturalețe în ochii admiratoarelor lor, Liane pleacă să cucerească lumea, prezentându-se la un casting pentru un sordid reality-show TV cu însuflețirea cu care exploratorii de altădată plecau să ocupe orizonturile lumii.

Între ea și vocea din off a directoarei de casting se instaurează rapid un dialog absurd, la începutul căruia aflăm că Liane „respectă oamenii care fac lucruri autentice și care sunt autentici” și pe parcursul căruia iese la iveală furia înmagazinată de adolescentă și dorința ei arzătoare de-a atinge acea faimă despre care e convinsă că îi va aduce siguranța și fericirea. „Știi, furia este cea care face ca lumea să se miște”, pretinde mieros vocea din off, pentru ca, spre final, să dea glas unui cinism nedisimulat.

„Îți putem da 5.000 de euro pe sezon, ai abia 10.000 de urmăritori”, o anunță vocea de geambaș, prea puțin dispusă să ia în considerare motivul profund pentru care fata se află aici și pe care îl mărturisește cu jumătate de gură: „Vreau să fac parte din acest reality-show ca să arăt cum sunt eu”.

Dincolo de paiete și artificii

Referindu-se, într-un interviu, la personajul lui Liane, pe care l-a preluat din scurtmetrajul său „J’attends Jupiter” (2017), regizoarea Agathe Riedinger a vorbit despre fascinația ei pentru acele „cocottes” sau curtezane de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX care și-au depășit condiția și au devenit bogate și faimoase, precum Caroline Otéro, Émilienne d’Alençon sau Liane de Pougy (care dă și numele eroinei sale), dar și despre emisiunile tip reality-show, „care se bazează pe talentul oamenilor de-a fi ei înșiși” și pe care le consideră „un subiect de cercetare fascinant”, cu toate că nu e de acord cu „hiper-sexualizarea femeilor și cu sexismul pe care îl afișează”.

Pornind de la aceste teme, cineasta merge însă mult dincolo de confecționata apariție a lui Liane, iar abia ceea ce întrezărim în puținele imagini care ne-o arată acasă, dezbărată de toate accesoriile sale zornăitoare, este cu adevărat impresionant.

Cu un chip tânăr și agreabil dincolo de masca agresivă afișată pe rețele, Liane încearcă să-și protejeze sora mai mică de vulgaritățile ce răzbat din camera mamei lor nepăsătoare și are câteva dialoguri sincere și momente emoționante cu singurul ei prieten, Nathan (Alexis Manenti), un băiat cu care a stat trei ani la casa de copii și care e îndrăgostit de ea până peste cap. În compania vechilor ei prietene, care se mulțumesc cu viața lor lipsită de evenimente din orașul Fréjus, cu familie, slujbe obișnuite și cu câte o stereotipă ieșire în club, ea își recapătă agresivitatea încăpățânată, clamându-le permanent „Nu sunt ca ceilalți”.

Interpretare nominalizată la César

Adevărata dramă a lui Liane, pentru care principiul „Cu cât vei avea mai mulți urmăritori, cu atât vei face mai mulți bani” a devenit o mantră, este însă tocmai aceea de a cădea în cea mai vulgară banalitate în timp ce caută cu disperare unicitatea și de a se lipsi de orice emoție și bucurie a adolescenței în goana după iluzoria celebritate pretinsă de rețelele sociale.

Capacitatea ei de-a emoționa se datorează în egală măsură forței și elanului tinerei actrițe Malou Khebizi (22 de ani), nominalizată anul acesta la prestigiosul César pentru rolul ei. Curajoasă și expresivă, Malou – care a avut ea însăși tot felul de slujbe, de la vânzătoare în farmacie la barmaniță într-un club de noapte pentru a-și plăti studiile la facultate în timpul zilei – a înțeles perfect accesele de furie și descurajarea din spatele fațadei artificiale a lui Liane: „Este o tânără din generația mea care are o nevoie profundă de a fi iubită și care este însetată de recunoaștere într-o societate în care se simte complet invizibilă”, a declarat ea după proiecția de la Cannes.

Acuzată în unele cronici că a privilegiat vizualul în detrimentul narativului și că nu a dus până la capăt povestea lui Liane, regizoarea și scenarista Agathe Riedinger nu dă răspunsuri precise legate de eroina sa, dar ridică multiple întrebări cu privire la valorile generațiilor tinere de azi și la tonele de tristețe care fac ca o adolescentă să devină oarbă, surdă și opacă la frumusețea lumii, la emoția iubirii și la grația naturală a vârstei ei, fiind mult prea preocupată să vorbească fără oprire despre o altfel de frumusețe, remunerată la centimă, pe rețelele sociale care au devenit, în goana postărilor, extensiile trăirilor ei.

O: Wild Diamond, Franța, 2024 R: Agathe Riedinger D: Malou Khebizi, Alexis Manenti, Idir Azougli, Andréa Bescond, Ashley Romano.