Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cristina Cioran, primele declarații după ce a avut Covid. „Din păcate, Ema a făcut și...”

de Andra Stana,

Cristina Cioran se declară o femeie împlinită la cei 44 de ani ai săi. A devenit mamă acum aproape jumătate de an, iar asta o face să se simtă în al nouălea cer. Vedeta a vorbit despre problemele prin care a trecut din cauza infectării cu Covid. Apoi, într-un interviu recent, ea a spus totul despre modul în care o ajută jumătatea ei în creșterea celei mici.

De Sărbători, Cristina Cioran a fost în spital cu fetița de câteva luni

Pentru Cristina Cioran, Crăciunul care tocmai a trecut a fost primul petrecut în calitate de mămică. Sărbătoarea nu a fost lipsită de emoții, pentru că vedeta a ajuns la spital din cauza simptomelor aduse de infectarea cu Covid.

„Dacă mă întrebai în 2019 dacă în 2021 voi fi mămică, nu aș fi crezut! Așadar  mi se pare că totul este așa, ca într-un vis frumos, că se întâmplă și că s-a întâmplat să o am pe Ema. Primele sărbători din postura de mămică  au fost extraordinare, mai puțin faptul că ne-am îmbolnăvit de Covid și am ajuns la spital chiar pe 25 Decembrie. Deci am putea spune că am sărbătorit Crăciunul atât cu mama mea, la ea acasă, cât și la spital. Ce e haios, e că la spitalul din Medgidia ne-a întâmpinat o doctoriță care a preluat-o pe Ema, la pediatrie, pe care chiar Crăciun o cheama. Deci, de Crăciun, am fost tratate de doamna doctor Crăciun!”, a spus Cristina Cioran, într-un interviu pentru click.ro.

Ce a pățit micuța Ema după ce a avut Covid

Despre revenirea după infectarea cu Covid, Cioran spune că totul a trecut cu bine. Din nefericire, însă, micuța Ema a făcut o complicație, pentru care urmează încă un tratament.

„Suntem OK după ce ne-am vindecat de Covid. Din păcate, Ema a făcut și o bronșiolită și acum ne tratăm de această viroză. Iată că le facem pe toate, ce să zic. Suntem încă în tratament. Emoțiile cred că sunt permanent cu mine pentru că, deși încerc să mă abțin în a mă panica, de cele mai multe ori mă cuprind foarte multe emoții și încerc să fac ce e mai bine și să fiu cât mai responsabilă posibil și cât mai pregătită.”

Bebelușul Cristinei Cioran este un „copil foarte bun, doarme foarte bine, mănâncă foarte bine, ne jucăm, râdem”, se laudă mama ei.

„E minunată! Îmi place foarte mult să am grijă de ea. Mă bucur atât de tare că suntem împreună încât nu știu, nimic din ce ar putea să facă, nu m-ar deranja!”, a mai povestit Cristina Cioran.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Cum o ajută iubitul pe Cristina Cioran în creșterea celei mici

Cristina Cioran a mărturisit că are parte de ajutorul tatălui Emei atunci când vine vorba de creșterea celei mici. Despre sprijinul primit din partea lui Alex, vedeta spune că este însă cu măsură.

„Mă ajută și Alex, atât cât îl las eu pentru că sunt destul de posesivă și prefer să mă ocup eu, în exclusivitate. Dar, bineînțeles că dacă mai merg la o emisiune  sau am ceva de făcut stă el cu Ema sau dacă e vorba de o plimbare  se duce el la o plimbare  sau dacă eu sunt foarte obosită, se ocupă el de Ema. Mă ajută să îi facem băița, mă ajută cu multe. Mă ajută să facă curățenie în casă, mă susține și spune prezent la fiecare chemare a mea!”, a mărturisit Cristina Cioran.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te