Au trecut aproximativ patru luni de zile din momentul în care Cristina Cioran a născut prematur. În septembrie, actrița și fosta prezentatoare tv și-a adus fetița acasă, după ce bebelușul a fost nevoit să rămână în spital mai bine de două luni din cauză că a fost născut prematur.
Cristina Cioran a postat prima imagine cu chipul fetiței sale, Ema
Cristina Cioran este în culmea fericirii și se bucură de fiecare clipă petrecută alături de fiica ei. În urmă cu puțin timp, vedeta a postat prima fotografie cu chipul fetiței sale, la secțiunea de stories de pe Instagram. „Ea e Ema”, a scris Cristina Cioran, în descrierea fotografiei, potrivit wowbiz.ro.
De ce a anulat Cristina Cioran botezul micuței Ema
O țară întreagă a trăit cu sufletul la gură povestea Cristinei Cioran, încă de atunci când a născut prematur. Așadar, acum toți se întreabă când va avea loc creștinarea micuței Ema, dar și cine vor fi nașii de botez.
Ei bine, Cristina Cioran a menționat în cadrul unei emisiuni TV că ea și iubitul ei s-au gândit să organizeze botezul în luna noiembrie și, de asemenea, nașii sunt deja aleși. În acest caz, vedeta a menționat că părinții spirituali nu sunt persoane cunoscute. Numai că acum, în ciuda faptului că rezervaseră și un local, Cristina și partenerul său s-au văzut nevoiți să anuleze totul, la sfârșitul lui octombrie, odată cu noile restricții impuse din cauza pandemiei. Creștinarea micuței și petrecerea de botez o să aibă loc anul viitor.
„Inițial trebuia să o botezăm acum, în noiembrie, dar am anulat. Am vrea ca la petrecerea de botez să ne vedem și noi cu prietenii, voiam o petrecere mare. Dacă nu s-a putut acum, o vom face la anul, nu e grabă.”, a mărturisit vedeta pentru impact.ro.