Cristina Cioran va deveni mamă pentru prima oară. Prezentatoarea a anunțat vestea într-un live pe pagina ei de Instagram și a dat mai multe amănunte într-un interviu acordat viitorilor ei colegi de la „Vorbește lumea”.
Cristina Cioran va deveni mamă pentru prima oară. Prezentatoarea a anunțat vestea într-un live pe pagina ei de Instagram și a dat mai multe amănunte într-un interviu acordat viitorilor ei colegi de la „Vorbește lumea”.
„Da, sunt însărcinată și sunt foarte fericită”, a declarat Cristina Cioran, care a mai spus în filmulețul de pe Instagram că va avea o rubrică de mondenități în emisiunea „Vorbește lumea”.
Cristina Cioran nu se aștepta să rămână atât de repede însărcinată.
„Sunt foarte emoționată și foarte foarte fericită. (…) Deși am 43 de ani, am ținut această sarcină atât de rapid… iubitul meu credea că se va întâmpla foarte repede, eu eram mai sceptică”, a spus Cristina.
Prezentatoarea de televiziune și iubitul ei, Alexandru Dobrescu, și-au confirmat relația la finalul lui 2020. Cei doi formează un cuplu de șapte luni, dar Cristina nu a vrut să dea mai multe detalii despre viitorul tată al copilului ei.
„Nu aveam foarte multe lucruri în comun, dar uite acum încep ușor, ușor să se dezvolte. Suntem la început, aveți puțintică răbdare. Locuim împreună de când ne-am cunoscut. (…) A fost o conjunctură interesantă. Amândoi ieșiserăm din fostele relații. Cumva a fost un moment.”
Despre momentul când l-a cunoscut pe Alexandru Dobrescu, Cristina Cioran a spus: „Mi-am deschis sufletul și în momentul ăla s-a întâmplat. Ne-am cunoscut la o petrecere. (…) Nu m-am ascuns nicio secundă cu această relație din momentul în care ea a început”, a spus Cristina în decembrie 2021, tot într-un interviu difuzat la „Vorbește lumea”.
Foto: Instagram