Cristina Bâtlan, una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din România și investitor la „Imperiul leilor”, a oferit noi detalii despre divorțul de Roberto, fostul ei soț. Cei doi au divorțat după o căsnicie de 26 ani. Cristina Bâtlan nu a putut să îl ierte pe Roberto pentru că a încălcat regulile pe care ei le trasaseră în relația lor. Chiar dacă mariajul lor s-a destrămat, ei continuă să fie prieteni și parteneri de afaceri.
De ce s-a despărțit Cristina Bâtlan de fostul soț
Cristina Bâtlan, una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din România, a fondat brandul de încălțăminte „Musette”. În podcastul „Fain & Simplu”, ea a vorbit despre divorțul de Roberto, fostul ei soț, după o căsnicie ce s-a întins pe parcursul a 26 de ani.
Soțul investitoarei de la Imperiul Leilor, Roberto, a trăit ani de zile o viață dublă. Ani de zile, el a înșelat-o pe Cristina Bâtlan cu altă femeie. Când a aflat de existența amantei, ea a cerut divorțul. După divorțul din 2018, Cristina Bâtlan și Roberto au rămas însă prieteni și parteneri în afacerea pe care o au.
„Noi am fost împreună 26 de ani. 26 de ani nu e o zi. Sunt mulți ani și ne-am cunoscut înainte de 18 ani, cu două luni înainte de a împlini 18 ani. Eram una și aceeași persoană. Am crescut împreună, ne-am format împreună, am făcut business împreună, ne-am setat anumite reguli pentru că, din nou, nici aici nu aveam un model. Nu știam ce înseamnă o familie perfectă. Părinții lui Roberto erau despărțiți, părinții mei nu erau despărțiți. Părinții mei conviețuiau de mulți ani împreună, dar se mai ciondăneau câteodată. Părinții lui Roberto nu conviețuiau, dar se ciondăneau în fiecare zi, la fiecare întâlnire și nu știam care este modelul perfect. Nu aveam un model nici aici.
Atunci i-am zis că totul o să descoperim singuri și nouă ni s-a părut că avem nevoie, în relația noastră, de niște reguli și regulile erau așa. Dacă ne certăm și unul din noi pleacă de acasă, ne-am despărțit. OK. O regulă pe care și-o pun doi puști. Frate, dar ne-am ținut de ea. Ne-am ținut de ea toată viața. Nu exista să ne certăm și unul din noi să își permită să plece de acasă. Știam că ăla e finalul. Adică să doarmă în altă parte. Am zis că oricât de gravă ar fi problema, hai să o rezolvăm până la final. Asta era o regulă”, a povestit Cristina Bâtlan.
Ce regulă a încălcat fostul soț al Cristinei Bâtlan
În continuare, Cristina Bâtlan a spus că cea de-a doua regulă a relației lor era să nu se mintă unul pe celălalt. După ani de zile, Roberto a încălcat regula, iar Cristina nu a putut să treacă peste acest lucru, deși a simțit că i s-a rupt sufletul în două.
„Următoarea regulă era că niciunul dintre noi nu minte. Asta era o regulă pe care trebuia să o menținem pentru că… mai ales când ai un business la început, tu construiești totul. Nu poți să ai lângă tine un om în care nu ai încredere. Ăsta este un principiu fără de care nu poți să evoluezi. Am zi că dacă putem să menținem aceste două lucruri, putem să construim orice. Ce s-a întâmplat în timp? Unul dintre noi a încălcat una dintre reguli. Simplu. Nu ne supărăm pentru că este dreptul tău să încalci. Un partener nu e un obiect, nu e o proprietate. Nu e ceva ce tu ai dreptul să menții și să ai toată viața. Cu cât iubești un om mai mult, cu atât îl lași liber și el are dreptul să hotărască.
Nu ne-a fost ușor. El era într-o relație, eu n-aveam nicio relație. Pentru mine a fost… Mi s-a părut că s-a rupt pământul în două, dar a fost o secundă chestia asta. Un minut. Am știut că și de aici o să pot să fac ceva, adică nu e că s-a terminat lumea. A fost o durere enormă pentru mine. Am simțit că mi s-a rupt sufletul în două, dar am știu că nu pot să trec peste acest principiu și n-am putut. Da, puteam să-l iert. Puteam să rămânem o familie sau să ne despărțim și să punem în aplicare regulile pe care noi le-am stabilit și pe care le-am menținut 26 de ani. Nu am putut să trec peste. În momentul în care am aflat că m-a mințit, în ziua aia ne-am despărțit. Nu am putut nici măcar o zi. Asta a fost dramatic. Dar, până la urmă, era toată moralitatea și toată construcția care mă țineau ca om. Nu puteam să trec peste asta”, a mai povestit Cristina Bâtlan, în podcastul lui Mihai Morar.
„Noi suntem cei mai buni prieteni”
Cristina Bâtlan a spus că ea și Roberto sunt acum cei mai buni prieteni. Femeia de afaceri nu l-a putut ierta pe Roberto pentru trădarea lui pentru că era conștientă de faptul că el va minți în continuare.
„Dacă aș fi trecut peste asta, cu siguranță s-ar fi întâmplat multe alte lucruri după de care n-aș fi fost mândră. Ce am pierdut, de fapt? Am pierdut momentele alea în care stăteam împreună acasă, în care ne bucuram de Adi, care era cu noi împreună, de toate activitățile astea simple și mici pe care le fac oamenii când sunt într-o familie. Alea sunt valoroase. Dar niște oameni puternici, care sunt amândoi implicați într-o companie și care conduc o companie atât de puternică, lucrurile astea mici nici nu contează. Foarte ușor treci peste ele, dar ele sunt cele care se așază lângă prietele alea mari, care sunt prioritățile și care, de fapt, creează stabilitatea.
Ăsta era riscul când eu n-am acceptat. Să pierd stabilitatea priorităților și lucrurilor importante care erau în viața noastră: Adi, afacerea, sănătatea. Astea erau lucrurile pe care puteam să le pierd când eu am luat această hotărâre, dar mi-am setat din nou intenția, m-am dus către intenția mea și am zis: „care e intenția mea? Să rămânem bine unii cu alții? Să-l las pe om, să nu-l oblig să mă mintă pentru că eu nu puteam să trăiesc în minciună”. Și atunci am zis că îi dau libertatea să nu mintă, să hotărască care este viața lui și pe mine să nu mă afecteze asta. Și am reușit și suntem foarte bine unul cu altul. (…) Noi suntem cei mai buni prieteni și asta mi se pare și mai valoros”, a mai declarat Cristina Bâtlan.