Cristina Bălan, despre starea de sănătate a gemenilor ei
Cristina Bălan a câștigat trofeul „Vocea României” în cel de-al cincilea sezon al showului de la Pro TV. Cea mai mare parte din premiul de 100 de mii de euro a mers către tratamentele și terapiile de care au nevoie cei mici. Gemenii în vârstă de opt ani ai Cristinei și ai muzicianul Gabriel Bălan s-au născut cu Sindromul Down.
Fosta solistă a trupei Impact și soțul ei s-au dedicat trup și suflet creșterii micuților. În ultima vreme, Cristina a trecut prin clipe mai grele din cauză că Toma și Matei nu se simt foarte bine. De câteva zile însă, de când merge la școală, unul dintre băieți s-a simțit foarte rău, iar celălalt copil are simptome de răceală.
„Unul dintre gemeni are febră, de vreo două zile. Abia astăzi a fost mai ok, dar tot slăbit și răgușit, cum nu l-am mai auzit, până acum. I-am făcut teste Covid, dar au ieșit negative.
Celălalt nu a avut febră, dar tot răgușit este și el și cu o tuse productivă, la câteva ore. De când îi duc la școală, ei tot răcesc la câteva săptămâni. Nu am prea avut răgaz de nimic!”, a declarat Cristina Bălan, pentru Click!
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Cristina Bălan a născut prematur
Cristina Bălan a aflat în cea de-a 24 săptămână de sarcină că unul dintre micuţi ar putea avea Sindromul Down și a fost sfătuită atunci de către medici să renunțe la sarcină. Gemenii Cristinei Bălan, Toma şi Matei, s-au născut prematur, iar de Ziua Prematuritatii, ea a rememorat experiența ei.
„Sa nasti prematur nu inseamna doar sa “livrezi” mai devreme. Prematuritatea poate veni cu multe complicatii si un carusel de emotii pentru mama care se intreaba unde a gresit, de ce n-a reusit sa tina sarcina pana la capat, poate de ce nu era mai pregatita…
Un noian de sentimente de vinovatie, amestecate cu teama si dragoste infinita pentru fiintele minuscule care in loc sa fie la pieptul mamei, stau in incubatoare.
Au trecut 8 ani de cand am nascut prematur si experienta inca ma urmareste, inca ma mai intreb daca as fi putut face ceva diferit pentru micutii mei. Timp de 32 zile am stat fara ei, fara sa-i pot imbratisa, fara sa le simt caldura si bataile inimii. Doar pe monitoare, doar printre fire si tuburi si doar la anumite ore. (…)
Mai avem multe de invatat, de la cum sa ne purtam cu o mamica de prematur (da, ea e mai sensibila, mai tematoare), la protocoale in maternitati (sprijin emotional, consiliere psihologica unde e nevoie) si multe altele.
Mi-as fi dorit sa am o alta experienta, ar fi ajutat enorm sa primesc intelegere pe perioada de spitalizare, eventual un pic mai multa umanitate, empatie… Poate ca depresia post-natala ar fi fost mai usoara”, a scris Cristina Bălan pe Facebook, pe 17 noiembrie 2021.
Citește și: