Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cristian Neacșu, despre rolul din Iubire cu parfum de lavandă, primul după Camera 609. „Este o altă uniformă”

de Redactia Tvmania,

Cristian Neacșu, cunoscut pentru rolul din serialul românesc „Camera 609 – Lasă-mă, îmi place!” de pe Antena 1, a acceptat cu entuziasm noua provocare de a interpreta personajul polițistului Ciprian în serialul „Iubire cu parfum de lavandă”.

Actorul a mărturisit că acest rol îi aduce un suflu nou în carieră și îi oferă ocazia de a se reîntoarce pe platoul de filmare cu energie și emoție.

„Pentru mine reprezintă un nou rol și o nouă provocare și asta mă bucură foarte mult. Am primit cu plăcere propunerea doamnei Ruxandra Ion de a interpreta polițistul din satul Podișor și mulțumesc pe această cale. Este o altă uniformă pe care trebuie să o joc,” a declarat Cristian Neacșu, exprimându-și aprecierea pentru oportunitatea oferită.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Actorul și-a exprimat entuziasmul și față de mediul de lucru și colegii de pe platoul de filmare. „Este foarte frumos, colegii sunt foarte interesanți, sunt foarte talentați, îmi place foarte mult să lucrez cu ei. Și cu regizorii de pe set, cu toată echipa e foarte mișto. Îmi place mult,” a adăugat el, evidențiind atmosfera pozitivă și colaborarea eficientă din echipă.

Personajul Ciprian, pe care Cristian Neacșu îl interpretează, este polițistul din satul Podișor. Ciprian este descris ca fiind un om care a părăsit satul natal pentru a se perfecționa în capitală, însă s-a întors cu dorința de a aduce schimbări pozitive în comunitatea sa. „Cei care au scris scenariul mi-au spus că este genul de om care a plecat din satul natal, s-a dus la capitală, a devenit mai bun, a învățat, a încercat să se autodepășească, dar s-a întors pentru că el într-adevăr dorește să schimbe ceva în sat. Și atunci persoana asta pentru mine reprezintă o persoană care își dorește mai mult,” a explicat actorul.

Acest caracter ambițios și dedicat al personajului Ciprian îl fascinează pe Cristian Neacșu, care vede în acest rol o oportunitate de a explora noi fațete ale actoriei și de a se conecta cu telespectatorii printr-o poveste profundă și inspirațională.

Pe măsură ce „Iubire cu parfum de lavandă” continuă să-și desfășoare trama, fanii așteaptă cu nerăbdare să vadă evoluția personajului interpretat de Cristian Neacșu și modul în care acesta va influența dinamica satului Podișor. Cristian promite să ofere o interpretare memorabilă și plină de emoție.

Povestea din „Iubire cu parfum de lavandă”

Ştefan Lungu (Adi Nartea), fost fotbalist la o echipă de top din Marea Britanie, obişnuit cu ritmul vieţii luxoase de la oraş, dar divorţat şi tată de copil adolescent, ajunge în satul idilic în care trăieşte Anda (Michaela Prosan), mamă singură, medic respectat în comunitatea în care viaţa are un alt ritm. Cei doi ajung să trăiască o iubire total neaşteptată. Secrete întunecate, gelozii, intrigi şi minciuni de tot felul le vor sta în cale la tot pasul până îşi vor găsi drumul unul către celălalt, într-un loc în care oamenii trăiesc şi iubesc după alte reguli.

Anda este o femeie puternică, independentă, o mamă grijulie, o leoaică gata oricând să lupte pentru teritoriul ei, care-şi trăieste viaţa departe de zgomotele marilor oraşe, într-un sat idilic, unde timpul capătă alte valenţe. Lumea îi este complet dată peste cap odată cu apariţia lui Ştefan. Pe Anda mea o descopăr treptat, încercând să-i înţeleg din mers toate resorturile care o fac să funcţioneze ca om. Vine cu situaţii de viaţă şi experienţe diferite faţă de mine şi de alte personaje pe care le-am interpretat până acum. Abia aştept s-o cunoască şi telespectatorii, începând din 31 octombrie, în fiecare joi şi vineri, la Antena 1”, a declarat Michaela Prosan.

La rândul lui, Adi Nartea, interpretul lui Ştefan spune: „În Iubire cu parfum de lavandă îl joc pe Ştefan, un fotbalist de succes în Marea Britanie, care, în urma unei accidentări, îşi vede întreaga viaţă dată peste cap. Divorţul de soţia sa îi aduce şi instabilitatea financiară, astfel că se trezeşte într-o situaţie delicată, undeva undeva lângă București, ȋntr-un sătuc idilic, colorat în mov, unde se și ȋndrăgostește. Este o poveste de dragoste care se joacă între maturitate şi copilărie, presărată cu toate impedimentele, care cu siguranţă va capta o mulţime de ochi!”.

Filmările, realizate în paralel cu două echipe de producţie, sunt în plină desfăşurare într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar telespectatorii pot avea acces la imagini din culisele proiectului urmărind conturile oficiale de socializare ale serialului. Din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune: Michaela Prosan, Adi Nartea, Andreea Vasile, Bogdan Albulescu, Magda Catone, Gelu Niţu, Claudiu Istodor, Dani Chişu, Sara Ghimpu, Alexia Caras, Anca Florescu, Ciprian Teodorescu, Ella Prodan, Maria Ţăpuşă, Juno, Cătălin Gheorghe, Rădiţa Roşu, Eric Aradits, Liliana Hodorogea, Ana Turcu, Alina Florescu.

Sursa foto: Instagram, Arhivă

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te