Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cristi Brancu

Cristi Brancu se ia de „piţipoancele” din televiziune

1 October 2010

Moderatorul emisiunii „Agentul Vip' de la Antena 2 a pornit atacul împotriva imposturii din showbizul autohton.

„Mondenul este sufocat de atâtea persoane în spatele cărora se ascund diverse forme de prostituţie, încât am simţit nevoia să mă distanţez de colegii mei care se bălăcesc în complicitate şi am ales să fiu singurul care atacă acid orice formă de nonvaloare. Uneori dur, alteori diplomat, în funcţie de situaţie. Cineva trebuie să semnaleze apocalipsa scării de valori!', mărturiseşte Brancu în ultimul număr al revistei TVSatelit.

Aflaţi dacă atitudinea adoptată de el s-a lăsat cu represalii din partea celor vizaţi, citind revista care apare pe piaţă pe 2 octombrie. Revista conţine şi un supliment special, Horoscopul vedetelor, în care veţi putea descoperi cât de reprezentativi sunt actori precum Brad Pitt, Johnny Depp sau Angelina Jolie pentru zodiile lor şi în ce măsură acţiunile din cariera sau viaţa lor privată sunt „scrise' în stele. În plus, poţi vedea cât de compatibile sunt, zodiacal, unele dintre cele mai cunoscute cupluri celebre de la noi.

.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare