; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cristi Brancu

INTERVIUL ALTFEL. Cristi Brancu râde la Taraf TV

20 January 2014

Cristian Brancu (care prezintă, la Antena Stars, „Agentul VIP' şi „Dosar VIP') se visa de mic jurnalist, este fan al lui Batman şi îi plac noaptea străzile din Bucureşti.

 

Săptămâna asta te-a uimit la TV… „sincer, nu mă mai uimeşte nimic la TV. Nici în rău, nici în bine. M-am mai liniştit că, în fine, s-a prăbuşit acest mit infernal numit Bianca Drăguşanu'.

 

Ultima emisiune TV la care ai nimerit zappând şi te-a prins imediat a fost… „«Refresh by Oana Turcu»', pentru că… „aflu lucruri surprinzătoare şi folositoare despre ce face soţia mea când nu suntem împreună'.

 

Cel mai trăsnit personaj TV al momentului ţi se pare… „Dan Puric', pentru că… „se încăpăţânează să rămână grandios într-o ţară tot mai măruntă'.

 

Cel mai interesant format TV străin ţi se pare… „«Tonight Show»', pentru că… „e ceea ce am visat să fac şi am făcut! Şi pentru că durează de 60 de ani şi tocmai a pornit pe un nou drum!'

 

Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este… „din vechime, pentru că prefer să merg la teatru. A fost o porcărie cu Bruce Willis, acum vreo 8 ani. «16 Blocks»/«Mărturie mortală»'.

 

Cel mai recent ai dat search pe Google… „să văd cât costă un bilet la RATB, pentru că voi m-aţi întrebat. Nu mai am idee de foarte mulţi ani. Am un trecut lung de şofat şi mers cu taximetre'.

 

Un bilet RATB costă… „1 leu şi ceva'.

 

În copilărie ai jucat, la serbare, rolul… „unui ursuleţ într-o poveste pe care vă jur că nu mi-o aduc aminte. «Ursul păcălit de vulpe», cred'.

 

În copilărie visai că atunci când vei creşte mare vei deveni… „ziarist', pentru că… „încă de la 10 ani scriam într-un caiet un fel de articole sportive. Am continuat până la debutul în presă, la 18 ani'.

 

Prima ta amintire (de la „2 ani') este… „că mergeam în picioare prin sufrageria familiei, nesusţinut'.

 

Cel mai de preţ obiect pe care îl posezi este… „verigheta', pentru că… „e nepreţuit'.

 

Dacă mâine te-ai trezi şi ai fi Bruce Willis, „m-aş relaxa. N-ar fi nimic din ceea ce nu aş putea face'.

 

Vacanţa perfectă înseamnă pentru tine… „unde sunt Oana şi Teddy. La Viena am un sentiment de linişte şi «acasă», pentru că acolo s-a născut el. Altfel, ne place şi la cald'.

 

Gadgetul la care visezi momentan este… „niciunul. Nu sunt paranoic cu gadget-urile. Merge telefonul cu net, merge tableta? La treabă, nene, nu avem timp de răsfăţ!'

 

Cea mai bună glumă pe care o ştii este… „cea mai recentă pe care am auzit-o. Am făcut emisiuni cu bancuri, aţi uitat? Dacă vreţi să v-o spun, iată. Meciul Romania-Grecia, pauză, scorul era 0-1. Piţurcă strigă la jucători: «Ce naiba faceţi, cum ieşim din asta?» Bate cineva la uţă. Piţurcă deschide mirat. În faţa ei, un tip cu costum: «Bună ziua, sunt Văru, de aici mă ocup eu»'.

 

Comedia la care râzi mereu e… „«Petrecerea» cu Peter Sellers. Aşa filme nu se mai fac!'

 

Filmul pe care îl revezi de Sărbători, în fiecare an, cu plăcere este… „normal, «Singur acasă». Îmi relaxează creierul ultraobosit'.

 

Primul film pe care l-ai văzut la cinematograf a fost… „«Războiul stelelor», episodul 4' şi te-a impresionat prin… „orice! A fost ca un vis al copilăriei mele!'

 

Cel mai tare erou de acţiune din filme este… „Batman! Batman!'

 

Pe o scară de la 1 la 10, cât eşti de celebru? „Un jurnalist n-ar trebui să fie vedetă, dar n-am să fiu impocrit şi am să vă spun – cred că nivelul e 8'.

 

Plăcerea ta vinovată la TV este… „să râd uneori de clipurile maneliştilor de pe Taraf TV. Mi se par cumplite'.

 

Ce ştii să faci mai bine decât toţi cunoscuţii tăi? „Să dansez cu copii!! Cu Teddy mi-am dat masteratul'.

 

Cel mai interesant lucru/loc din oraşul tău natal… „sunt străzile noaptea, pentru că… „m-am născut în Bucureşti şi noaptea e singura perioadă în care se mai poate vedea că are un parfum aparte'.

 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare