“Împlinim doi ani de la prima noastră întâlnire! Recent am desfăcut cutia în care avem amintirile noastre, mici obiecte, poze, bilete de la filme sau spectacole din Londra, tricourile de la şcoala de vară, scoici de pe plaja din Grecia, suveniruri din Thailanda, petalele primului trandafir presat într-un jurnal. Toate astea s-au strâns în doar 2 ani! Săptămâna aceasta am avut parte de o ieşire surpriză din partea lui Vlad, care marţi m-a furat de la şcoală şi m-a dus până la munte spunându-mi că mergem de nebuni să mâncăm. Am ajuns la Trei Brazi şi de acolo a început totul. Vlad organizase această ieşire “spontană” de mai multe luni încoace. De ce? Pentru că, după ce am mâncat, am fost la….la…Căsuţa din copaaac!”, povesteşte Criss pe blog.
Vlad i-a pregătit această surpriză Cristinei de mult timp, i-a făcut bagajele şi i-a dăruit cel mai frumos cadou: “Am primit de la Duţu o inimă de flori în care era însemnată cifra 2! Ne-am făcut cadou unul altuia două brăţări cu un bănuţ pe care e gravată cifra 2! Am facut shake-uri împreuna, am spălat vase împreună, am inspirat aer curat, ne-am prostit, ne-am plimbat prin pădure şi am alergat după oi. :)) Ne-am gravat iniţialele pe scoarţa unui copac ce susţinea căsuţa ca atunci când o să mai trecem pe acolo să ne amintim cu drag cum eram şi ce faceam când am împlinit 2 anişori”, adaugă Criss.