; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Crina Abrudan s-a făcut pilot de raliu

02 July 2012

Prezentatoarea Ştirilor Sportive de la Antena 1, Crina Abrudan, şi-a făcut debutul în cursele de viteză. Dupa ce, în trecut, Crina a mai avut legături cu acest sport din postura de copilot sau invitat special, de data aceasta ea a urcat la volan pentru a concura într-o competiţie oficială.

Concursul a avut loc în weekend-ul acesta la Reşiţa, pe un traseu de mare viteză în lungime de 4,8 kilometri. Crina a concurat la clasa automobilelor diesel şi la grupa H4. Alături de ea au mai participat 39 de concurenţi pe automobile dintre cele mai diferite.

Cu toate că mi-au plăcut maşinile şi cursele dintotdeauna nu m-am gândit că voi ajunge să pilotez în adevăratul sens al cuvântului. A fost ideea colegului meu de clasă din şcoală generală, Andrei Mitraşcă, care mi-a făcut această propunere. Am avut emoţii foarte mari, dar sunt fericită că totul s-a terminat cu bine. Am avut o zi extraordinară în care am avut ocazia să fiu în mijlocul piloţilor de viteză. Nu ştiu când şi dacă o să mai am ocazia să pilotez, dar un lucru e foarte clar, primul pas a fost făcut', a declarat Crina Abrudan la finalul întrecerii.

După această experienţă inedită, Crina nu va aştepta mult până va pleca la Londra de unde va transmite informaţii de la Jocurile Olimpice.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare