; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

"Peaky Blinders" Season 4 (2018)

Creatorul celebrului serial „Peaky Blinders” lucrează la o nouă producție spectaculoasă! Află detaliile

25 March 2021

Steven Knight, scenaristul premiatului serial „Peaky Blinders' (disponibil pe Netflix), lucrează în prezent la un nou proiect spectaculos: „SAS: Rogue Heroes'. Acesta este un serial produs de BBC despre al Doilea Război Mondial „care nu va semăna cu nimic din ce am văzut până acum', scrie britishperioddramas.com. 

 

Scenarist al premiatului serial „Peaky Blinders', lansat în 2013, dar și al serialului „Tabu' (cu Tom Hardy) și al recentului film difuzat de HBO și HBO Go „În izolare' (cu Anne Hathaway și Chiwetel Ejiofor), Steven Knight lucrează la serialul în șase episoade „SAS: Rogue Heroes', povestea incredibilă a formării celei mai dure și renumite unități a Forțelor Speciale Britanice: SAS.

 

Serialul este ecranizarea bestsellerului „Rogue Heroes', al lui Ben Macintyre, „care a avut acces unic și privilegiat la arhivele secrete SAS'. Despre romanul său s-a spus că „sărbătorește gloria, spiritul și camaraderia acestor ofițeri uimitor de curajoși care au format SAS în cea mai întunecată perioadă a celui de-al Doilea Război Mondial'. 

 

Acțiunea serialului produs de BBC începe la Cairo, în 1941, când David Stirling, un tânăr ofițer britanic excentric, se plictisește în spital, unde a fost internat după un accident petrecut în timpul unui exercițiu militar. Convins că unitățile de comandă tradiționale nu mai funcționează, el creează un plan radical care sfidează toate regulile războiului modern. Stirling luptă pentru permisiunea de a recruta soldații cei mai duri, mai îndrăzneți și mai străluciți pentru o mică unitate sub acoperire menită să creeze haos în spatele liniilor inamice. În cele din urmă, el strânge o echipă formată din câțiva tineri mai curând rebeli și nesăbuiți, care se dovedesc uimitor de curajoși și se comportă eroic. 

 

Alături de Connor Swindells („Sex Education'), care îl interpreteză pe David Stirling, în serial mai joacă Dominic West („Aventura'), Alfie Allen (interpretul lui Theon Greyjoy din „Urzeala tronurilor'), Jack OConnell („Mașina de bani'), și Sofia Boutella („Atomic Blonde: Agenta sub acoperire'). Serialul este regizat de Tom Shankland („The Serpent', „The Missing') și produs de Stephen Smallwood („Patrick Melrose'). Actorii din distribuție au, în majoritate, vârsta eroilor pe care îi joacă, adică puțin peste douăzeci de ani, pentru că producătorii au dorit ca „oamenii descriși acolo, care au făcut lucruri extraordinare, să fie interpretați de actori de vârsta lor în acest proiect cu spirit de aventură care vrea să facă dreptate acelei epoci'.

 

Producătorii executivi ai serialului, Karen Wilson, Martin Haines și Emma Kingsman-Lloyd, au declarat: „Scenariul extraordinar al lui Steven este plin de personaje carismatice și complexe și suntem extrem de fericiți că serialul va aduce pe ecran atâtea talente formidabile. E grozav că filmările au început și abia așteptăm ca publicul să-i cunoască pe eroii noștri'.   

 

Piers Wenger, director executiv la BBC Drama, a adăugat: „Combinând o poveste fascinantă, dar prea puțin cunoscută, cu inteligența scriiturii lui Steven Knight, «SAS: Rogue Heroes» nu va semăna cu nimic din ceea ce am văzut până acum'. Cei de la BBC Drama speră să poată lansa serialul „SAS: Rogue Heroes' în Marea Britanie spre sfârșitul anului 2021. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare