Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

CRBL a revenit la prima dragoste, breakdance-ul

de Redactia Tvmania

CRBL, pe care îl veți putea vedea, de mâine seară, de la ora 20.30, în postura de jurat al show-ului “Next Star”, și-a îmbogățit în această vară impresionanta “colecție” de tatuaje de pe brațe.

“Unul dintre ele îl reprezintă pe Sf. Mihail, pentru că al doilea meu prenume este Mihail, un altul este o pereche de ochelari de snowboard, sport pe care-l practic din 2008. De asemenea, am completat un tatuaj mai complex, care conținea deja ceasul de buzunar și butonii indispensabili unui gentleman, cu trabucul, cutter-ul pentru trabucuri și paharul de coniac”, spune CRBL.

Juratul de la “Next Star” mai are o veste pentru fanii săi. După șapte ani de pauză, s-a reapucat de breakdance: “Am revenit la prima mea dragoste, breakdance-ul. Am început deja antrenamentele și totul merge foarte bine. I-am auzit pe mulți spunând despre mine «nu mai poate “bătrânelul”!». Le voi demonstra că nu-i așa”, mai spune artistul.

Telespectatorii Antenei 1 îl vor revedea pe CRBL  începând de joi, 15 septembrie, alături de Pepe, Alina Eremia și Dorian Popa, în postura de jurat al celui de-al șaptelea sezon al show-ului “Next Star”, prezentat de Dan Negru.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te