Liviu Vârciu, Lupu Rednic, Wilmark, Axinte, Jean de la Craiova și Vali Vijelie sunt invitații lui Cove la „Celebrity Show … de Anul Nou”, marți, 31 decembrie, de la ora 22:00, la Kanal D.
Cove le propune invitaților să-și testeze abilitățile la proba de French Cancan. Artiștii trebuie să treacă pe rând, de pe o masă pe altă, nouă tăvi pline de pahare cu șampanie, printre șase dansatoare. Cine va reuși să ducă cele mai multe pahare de pe o masă pe alta, în 90 de secunde, câștigă un premiu surpriză. Primul „concurent” care se oferă să între în joc este Liviu Vârciu.
„Nu ai voie să ocolești fețele. Trebuie să treci printre ele, așa cum făceai tu în tinerețe!”, îl îndeamnă Cove.
Printre hohote de râs, muzică, dans și fete frumoase, numai unul dintre invitați va fi desemnat câștigător la această probă de către Cove, prezentatorul show-ului, și cine va fi acesta, aflați marți, 31 decembrie, de la ora 22:00, urmărind o ediție spectaculoasă „Celebrity Show … de Anul Nou”, la Kanal D.