Cosmin și Eliza Natanticu formează un cuplu solid și cei doi au o relație armonioasă. Eliza a avut, însă, reguli clare de la început pentru cel care îi este partener de viață. Iată ce declarații au făcut cei doi despre cuplul lor!
de Cristina Țapu,
Cosmin și Eliza Natanticu formează un cuplu solid și cei doi au o relație armonioasă. Eliza a avut, însă, reguli clare de la început pentru cel care îi este partener de viață. Iată ce declarații au făcut cei doi despre cuplul lor!
Prima întâlnire dintre Eliza și Cosmin Natanticu a avut loc în anul 2009 atunci când Eliza avea 20 de ani, iar comediantul 29.
Cuplul a început să-și scrie povestea de dragoste după o întâlnire organizată de o prietenă comună. În ciuda diferenței de vârstă, s-a observat o chimie evidentă între ei încă de la început. Timpul a trecut, iar în 2018, cei doi au decis să devină soț și soție.
Într-un interviu acordat celor de la Antena Stars, Eliza și Cosmin Natanticu au vorbit despre gelozia în cuplu, iar soția comediantului a făcut dezvăluiri inedite. Eliza a recunoscut că este o persoană geloasă și că între ea și Cosmin nu există secrete, ambii având acces la telefoanele celuilalt. De altfel, aceasta a fost regula pe care Lizi a impus-o încă de la începutul relației.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10„Eu sunt geloasă, el nu este gelos. Încă sunt geloasă, nu este vorba despre o gelozie din aceea nebună, e din iubire. Sunt atentă la ce se întâmplă în jur. Când știu că am așa un om frumos și talentat lângă mine, normal că trebuie să fiu atentă.
Nu avem secrete, aceasta a fost prima cerință pe care am avut-o. I-am spus că vreau să avem transparență totală. Atunci când avem acces la telefonul celuilalt, e clar că nu ascundem lucruri”, a declarat Eliza Natanticu.
Remarcabil este modul în care Cosmin Natanticu a optat să îi ceară iubitei sale, Eliza, să îi fie soție. Un moment desprins parcă dintr-un scenariu romantic, cererea în căsătorie s-a petrecut pe o plajă din Grecia. Cu umorul caracteristic, Cosmin a decis să îi adreseze o propunere de neuitat Elizei într-un moment în care aceasta era extrem de iritată din cauza lui.
„A avut o propunere extrem de năstrușnică. M-a cerut de soţie pe o plajă, în Grecia. Şi-a propus să mă enerveze foarte tare. Şi cererea a venit în momentul în care eram maxim de nervoasă şi, în prima fază, am refuzat, după care, ce să fac?!, a trebuit să îl iau”, povestea Eliza.
Sursă foto: Antena 1