Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cosmin Seleși prezintă, în această seară, iComedy

Cosmin Seleși prezintă, în această seară, “iComedy”

13 December 2013

Cosmin Seleși prezintă, în această seară, iComedyCosmin Seleși prezintă alături de Mikey Hash ediția de vineri, 13 decembrie, a show-ului iComedy.

Iar debutul acestuia în platoul emisiunii a fost unul furtunos. A oprit filmarea de câteva  ori chiar din primul minut, nemulțumit de prestația lui Gabriel Costin, announcer-ul show-ului. Apoi s-a luat de cei din redacție: Și mai lăsați facebook-ul!'

Nici Mikey Hash n-a scăpat. M-ai chemat la emisiune ca să faci ratingul până la cer', i-a strigat acestuia. Ce a urmat, vedeți vineri, la iComedy.

Trebuia făcută puțină ordine acolo în platou, că era praf, jale, varză! Nu se face așa, dar, mă rog, fiecare cum poate… Acum e bine, i-am organizat, pot merge mai departe', și-a explicat Cosmin reacția, zâmbind, sub privirile amuzate ale lui Mikey Hash.

Chiar și răcit cobză cum era, Cosmin a făcut față cu entuziasm situației. Chiar m-am simțit bine în platou. Mi-a plăcut. Până și papagalul de Flick mi-a plăcut', a spus el. Pentru mine a fost o provocare. Sunt mulți actori alături de care am lucrat înainte, Gabi Costin, Pavlu, Andreea Vasile, Jitea, și mi-a plăcut ideea', a adăugat Seleși.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare