Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber

Corsica reprezentată de o româncă la cea de-a 13-a ediție a Bienalei internaționale de Artă și Design contemporan din Florența

de Redactia Tvmania,

Artista româncă, Ramona RUSSU a fost selecționată de un juriu internațional de profesioniști în artă pentru a-și prezenta lucrările pe tema feminității la cea de-a 13-a ediție a Bienalei de la Florența, expoziția principală de artă contemporană și design din Toscana, care a avut loc între 23 și 31 octombrie 2021 la Fortezza da Basso.

Evenimentul de clasă mondială a reunit peste 460 de artiști din 71 de țări de pe cinci continente și aproximativ 10,000 de vizitatori.

Printre invitații de onoare ai celei de-a 13-a ediții a Bienalei, stilist și activist Vivienne Westwood, pictorul și sculptorul Michelangelo Pistoletto și renumitul fotograf Oliviero Toscani, care au primit premiul „Lorenzo il Magnifico” pentru realizările lor.  În edițiile anterioare, personalități precum Marina Abramović, Christo & Jeanne -Claude, Gilbert & George, Salvatore & Wanda Ferragamo, Ferrari & Pininfarina, David Hockney, Anish Kapoor și franco Zeffirelli au primit prestigiosul premiu pentru contribuția lor la cultură.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Considerată o expoziție excepțională a producției artistice mondiale, cea de-a 13-a ediție a Bienalei de la Florența a avut loc sub Înaltul patronaj al Parlamentului European și al regiunii Toscana și a format artiști, designeri și vizitatori într-un program bogat de evenimente secundare, spectacole, proiecții, Ateliere și conferințe pe tema „Eternal feminin / Eternal change.  Concepts of feminity on contemporary art and design”.

Susținută de comunitatea corsicană, Ramona Russu a onorat femeile și bogățiile insulare, inspirându-se din tema bienalei „Eternă femeie, Eternă schimbare”, cu portrete pe pânză în format mare, reprezentând o analogie vizuală între femeie și elemente florale tipice Corsicăi.

Inspirată de icoanele religioase ortodoxe, din țara natală, Ramona își înfrumusețează picturile cu foiță de aur de 24 de carate, simbol al luminii, perfecțiunii și divinității.  Cu această metaforă creativă, lucrările Ramonei plasează femeile în centrul discuției.  O discuție profund actuală privind rolul și importanța femeilor în societatea contemporană.

În căutarea frumuseții exterioare și interioare, a semnificației și a simbolurilor, lucrările Ramonei combină admirația ei pentru silueta feminină cu pasiunea pentru design grafic și monocrom.  În creațiile sale, aceste elemente se reunesc și spun povestea vizuală a femeii contemporane, într-un stil suprarealist, grafic și poetic.

Lucrările Ramonei au fost expuse in compania unor artiști de renume mondial, cum ar fi Flora Borsi, Andrea Roggi, Oliviero Toscani, Michelangelo Pistoletto, „regina punk a modei” și activista Vivienne Westwood precum și o selectie de artiști romani foarte talentați precum Cosmin Brendea, Răzvan Burnete, Celine Ali, Vasile Ștefănoiu, Sabina Elena Legănaru, Horia Manolache, Vladimir Păun-Vrapciu, Alexandru Popa, Dana Simion și Kira Hagi.

Artist român și absolventă a Academiei Regale de Arte frumoase din Bruxelles, Ramona Russu, născută în Brașov s-a mutat în Corsica în 2014 inspirată de frumusețea și multitudinea de bogății și simboluri de pe aceasta insulă.

Lucrările sale sunt prezente în colecții private din statele Unite, precum și din întreaga Europă și apar într-o serie de articole online și publicații, printre care Forbes Romania în 2015, Saatchi Fall Catalog în Statele Unite în 2018, Art & Decoration Franța în 2019.

În anul 2019, lucrările Ramonei au fost de asemenea selectate pentru a reprezenta expoziția internațională „The Annual Fall Gallery Walk” din Chicago pe FOX News, iar în 2020 a fost invitată să prezinte pentru cea de-a 13-a ediție a Bienalei internaționale de Artă și Design din Florența, care a avut loc în octombrie 2021.

În 2021 Galeria RED din Mallorca, galerie de renume internațional cu 12 spații de expoziție in Insulele Baleare onorează lucrările artistice ale Ramonei, oferindu-i o reprezentare exclusivă pentru Spania si expunându-i lucrările  în compania unor artiști consacrați precum Basquiat, Murakami, Andy Warhol, KAWS, Banksy și alte nume importante și emergente din arta contemporană

În Corsica, lucrările Ramonei sunt reprezentate de galeria Bel’Arti din Calvi iar in Romania ea este reprezentată de Asociația Română de Artă, proiect inițiat de Maria Tudor.

Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul artistei pe www.ramonarussu.com și pagina sa de Instagram @ramona_rusu .

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te