De fapt, problema nu e că Erkan a compus cântecul, ci că l-a interpretat pe platourile de filmare ale celui mai nou proiect tv al său, serialul „Gel Dese Așk”, înconjurat fiind de o mulțime de oameni pe care îi dirijează – totul se vede în filmulețul pe care Petekkaya l-a urcat pe contul personal de Instagram.
Comportamentul lui Petekkaya a fost criticat pentru ignorarea pericolului pus de Covid-19, iar cea mai aprigă în declarații a fost Nurgül Yeşilçay (44 de ani). Cei doi au lucrat împreună la serialul „Furtună pe Bosfor” (2014 – 2017), difuzat la noi de Kanal D, producție vândută în zeci de țări, de mare succes, care însă s-a sfârșit cu scandal din cauză că, în culise, Petekkaya și Yeşilçay nu se suportau. Atunci, el a acuzat-o pe ea că prea îi place să se pupe, ea l-a făcut pe el un bețiv bădăran. Ba chiar au ajuns la tribunal, până să se liniștească lucrurile.
Despre filmulețul lui Petekkaya de pe Instagram, Nurgül Yeşilçay a avut o părere tranșantă, scrie presa turcă:
„Drogurile sunt periculoase. Alcoolul e periculos. Stupiditatea e periculoasă. Să-l consideri un bărbat e și mai periculos, v-am spus eu”, a zis Nurgül Yeşilçay.
Ulterior, în fața criticilor, actorul s-a apărat:
„Oamenii stau acasă și vor să se uite la ceva. Credeți că toată lumea are Netflix? Noi vom munci până când va fi anunțată o carantină totală. Și puteți să-i întrebați pe cei din echipă. Nimeni nu-I obligă să muncească, ei vor să muncească”, a explicat Petekkaya.