Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Corina Caragea, cu ochii pe EURO 2024. „Albania e Cenușăreasa, dar are toată motivația să se transforme în prințesă”. EXCLUSIV

de Cătălina Matei,

După 8 ani de absență, România este din nou prezentă la un nou campionat european de fotbal, iar Corina Caragea așteaptă cu nerăbdare partidele Naționalei de la EURO 2024. Mai ales că, din 14 iunie, Pro TV, Pro Arena și Voyo transmit meciurile de la această ediție. În același timp, prezentatoarea știrilor din sport ne-a oferit și o scurtă analiză a grupelor. Aflăm detalii… imediat!

Vara aceasta se anunță a fi una extrem de palpitantă pentru Corina Caragea. După ce și-a petrecut ziua de 1 iunie pe Stadionul Wembley, unde a asistat la finala UEFA Champions League 2024, câștigată de Real Madrid, prezentatoarea știrilor din sport la de la Pro TV este gata de EURO 2024.

Mai multe detalii aflăm din cele ce urmează, de la Corina Caragea!

Încă puțin… și începe! Ce îți cel mai tare de la EURO 2024? Dincolo de victoriile României, evident…

Să fie spectacol, răsturnări de scor, echipe-surpriză și, desigur, ca România să aibă un parcurs cât mai lung. Și mulți români în galerie – în Germania sau în fața televizorului. Este o calificare cu noroc, venită după o pauză de 8 ani, suporterii s-au îndepărtat de Echipa Națională. Acum este momentul unei renașteri și echipa are nevoie de noi să o susținem.

Și cum ți se par grupele de la această ediție?

E clar că am nimerit cel mai bine din ce se putea la tragerea la sorți. Dar nu cred că ne va fi ușor în drumul către locul 2 în grupă. Belgia este favorită la primul loc. Bine că nu suntem în grupa B, care cred eu că e de foc. Cu Spania, de 3 ori campioană europeană, Italia campioana en-titre și Croația cu parcursuri foarte bune la precedentele Mondiale. Albania e Cenușăreasa, dar are toată motivația să se transforme în prințesă. (râde) Bine că am scapat de Olanda, că parcă se ținea scai de noi, la toate turneele.

Care sunt echipele favorite? Te aștepți și la surprize?

Mie îmi plac mult Italia și Spania. Pe ele mizez. Sper să avem și surprize, așa cum a fost Grecia odată. Să fie România surpriza!

Dar dintre jucători? Pe cine mizezi că va înscrie cele mai multe goluri?

Ronaldo. Cred că este foarte ambițios și motivat de faptul că e probabil ultimul lui dans la un EURO. Sau cine știe? Poate penultimul.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Ți-ai planificat deja unde veți urmări meciurile? Când nu vei fi în redacție, bineînțeles…

Mi-am cumpărat bilete din timp și voi da o fugă de pe o zi pe alta în Germania, la două meciuri din grupe și o semifinală.

Ce urmează pentru tine după Euro 2024?

Jocurile Olimpice de la Paris, acolo mi-am planificat o excursie în primele zile. Vacanță cred că voi lua la toamnă, acum este perioada plină de proiecte.

Dar planurile de vacanță… pe unde vei ajunge vara aceasta?

Probabil voi da o fugă câteva zile undeva aproape, în Europa. Adevărata vacanță este în curs de planificare și va fi la toamnă.

Și care este răsfățul tău suprem în zilele toride?

O cafea rece, băută pe balconul meu, în noua casă.

Foto: Pro TV; Instagram

Citește și:

Meciul România – Ucraina se joacă de la ora 16.00. Ține pumnii naționalei și urmărește România – Ucraina la Euro 2024 – LIVE TEXT!  

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te