Corina Caragea a mers cu trenul prin Alpii Elvețieni
Corina Caragea este o împătimită a călătoriilor, iar de data asta a împărtășit cu fanii ei impresii despre un traseu cu trenul, o aventură prin care a reușit să ajungă în două țări și să treacă prin patru anotimpuri, toate într-o zi. Totuși, călătoria ei a început cu o serie de peripeții. A întârziat la gară și s-a urcat în trenul greșit, însă totul s-a terminat cu bine.
„De când așteptam să urc în acest tren! Bernina Express are un traseu de poveste, atât vara cât și iarna, este una dintre cele mai pitorești căi feroviare din lume, iar eu… am pierdut trenul. Am povestit pe blog (aveți linkul în bio) aventura mea pe șine prin Alpii Elvețieni, cum am ajuns într-o zi în două țari, patru anotimpuri, de la palmieri la ghețari, aproape de nori, de credeam că scot mâna pe geam și îi ating, dar și unde am mâncat cea mai scumpă pizza din viața mea”, a scris Corina Caragea, pe Instagram.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Corina Caragea, despre experiența cu trenul Bernina
Corina Caragea a povestit și pe blogul ei despre această experiență, oferind mai multe detalii. Din cauză că nu își găsea buletinul, a întârziat la gară și fix atunci a văzut un tren care pleca. Crezând că este trenul bun, vedeta de la Pro TV s-a urcat în el. Norocul a făcut ca acel tren să aibă același traseu. La întoarcere, Corina Caragea s-a urcat în trenul bun și a avut parte de o experiență de vis.
„Mă aflu în trenul Bernina. De fapt, eu cumpărasem bilelete pentru faimosul tren panoramic Bernina Express, ce merge din Italia în Elveția, prin Alpi, un tren creat special pentru turiștii care vor să se bucure de acest traseu de basm. Dar cum eu am acest talent de a intazia peste tot, orice aș face, parcă mereu apare ceva să mă țină pe loc, la hotelul în care eram cazată în Italia, am pierdut buletinul. Nu aveam cum să intru în Elveția fară el, așa că am răscolit toată camera. Am ajuns la gara din Tirano prea tărziu, am văzut însă trenul ce tocmai pleca și am sărit în el, crezând că e al meu – tot roșu.
Diferența? Prețul este la jumătate, iar geamurile nu sunt panoramice. Dar le poți deschide și savura mai bine peisajele din Alpii Elvețieni. Traseul este aproape același. Dacă aș fi știut de la început…Dar poate e mai bine așa, căci am avut astfel parte de ambele experiențe. Iar biletul meu era valabil și pe acest tren normal. (…)
La întoarcere am nimerit trenul bun, Bernina Express, cu ferestre mari ce merg până în tavan și îți oferă o vizibilitate excelentă, dar pe care nu le poți deschide, cu hărți, cu scaune mari confortabile, o voce caldă în căști, cu masă și cu gustări dulci.
M-a purtat pe șine prin peisaje spectaculoase și toate anotimpurile – de la dealuri verzi, lacuri cristaline, căsuțe tradiționale, văcuțe ce pasc liniștite și păduri infinite, la … zăpadă. Aveam efectiv impresia că ating norii și că trenul se va inclina pe sine și va cădea în gol, atât de sus eram și de spectaculoase erau traseele”, a scris Corina Caragea pe blogul ei.
Sursa foto: Instagram
Citește și: