Homepage  / Știri

„Copiii spun lucruri trăsnite”, iar părinţii se amuză, la Prima TV

„Copiii spun lucruri trăsnite”, iar părinţii se amuză, la Prima TV

de Redactia Tvmania

Marţea viitoare, pe 29 ianuarie, Florian Ghimpu vă invită să urmăriţi încă o ediţie savuroasă a emisiunii „Copiii spun lucruri trăsnite”, la Prima TV.

Primii invitaţi ai serii sunt Vlad Bodea şi David Petre, doi băieţei simpatici care au o dilemă. E bine sau nu să te joci cu un „Transformer”?

Şi micuţii Cristian Andrei Creţu şi Andrei Silvian Constantin au opinii diferite în privinţa vârstei. Deşi Cristian are 5 ani şi 7 luni, el susţine că este mai mare decât Silvian, care a împlinit 6 ani. Acesta din urmă are deja îndeletniciri de bărbat, joacă poker şi are o prietenă.

Bianca Ionescu este o fetiţă îndrăgostită, care nu se sfieşte să-şi facă cunoscute sentimentele. Îi place de colegul ei Alex, pentru că „este chipeş, are ochii verzi şi muşchi”. Vrea să se căsătorească cu el „mâine” şi îşi doreşte o nuntă „monstruoasă”.

Antonio Iordache este un băieţel fantastic, cu talent muzical. Îi place muzica pentru că „ne învaţă alte limbi”, iar pentru a convinge că are abilitaţi de cântăreţ, face o demonstraţie muzicală.

La finalul ediţiei veţi asista la o adevărată lecţie de Anatomie. La cei 7 ani ai săi, Ştefan Sava ştie foarte bine cum se numeşte fiecare os din corpul uman.

Aşadar, nu rataţi „Copiii spun lucruri trăsnite”, o ediţie cu toate ingredientele, marţi, 29 ianuarie, de la ora 20:30, la Prima TV.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton