Trei personaje spun povestea Mariei Vargas (Ava Gardner), o țărancă spaniolă ajunsă dansatoare de cabaret și apoi vedetă de cinema, la înmormântarea ei. Regizorul Harry Dawes (Humphrey Bogart) își amintește cum descoperirea Mariei i-a salvat cariera. Impresarul Oscar Muldoon (Edmond O’Brien, premiat cu Oscar pentru acest rol secundar) și contele Torlato-Favrini sunt alți doi bărbați importanți din viața Mariei. Filmul a fost inspirat de viața Ritei Hayworth.