Connect-R și Misha i-au fost alături fiicei lor la premiera peliculei în care joacă. Cu toate că nu mai formează o pereche, cei doi au participat împreună la evenimentul important din viața micuței Maya. La cei 9 ani ai săi, fiica lui Connect-R și a Mishei își face debutul în actorie.
Aseară a avut loc premiera „Băieți Deștepți”, filmul de acțiune-comedie în regia lui Igor Cobileanski, în care joacă actrița Olimpia Melinte și cântărețul Alex Velea. Pe coloana sonoră a filmului regăsim piesa Băieți Deștepți, de la Johny Romano & Connect-R. Fanii celui din urmă au parte și de o surpriză: pentru prima oară, o vor vedea pe marile ecrane pe fiica lui Connect-R, Maya-Maria Mihalache.
Astfel, marți seară, 10 octombrie, Connect-R și Misha au privit-o cu mândrie pe Maya, care e acum actriță. Ambii în ținute elegante, artistul purtând un costum negru și Misha într-o rochie în aceeași culoare, ei s-au aflat în contract cu Maya. Mica actriță a purtat o rochie roz, de prințesă.
„Da, este normal (n.r. să aibă emoții). Este primul ei act artistic într-un film și suntem emoționați, dar mai mult decât emoție, e bucurie. Vrem să ne bucurăm. Nu mândrie, bucurie, e diferență”, a spus Connect-R, la Antena Stars, conform spynews.ro.
Cum a trăit Maya filmările filmului „Băieți deștepți”
La cei 9 ani ai săi, Maya și-a făcut debutul în lumea filmului. În timpul filmărilor, Misha i-a fost alături fiicei ei, tot ea fiind cea care o ducea pe micuță pe platouri atunci când știau că au de filmat o scenă.
Vedeta recunoaște că nu a fost ușor pentru fiica ei să filmeze până târziu, în noapte. „Destul de obositor a fost (n.r. la filmări). Am filmat noaptea, până pe la 05:00, 06:00 dimineața, deci pentru Maya a fost o provocare, eu sunt obișnuită (…) Ea are emoții. Nu prea am avut (n.r. peripeții). Eu am venit cu Maya strict la scenele ei și a fost ok. Am tras puțin frig, dar a fost ok, ne-am descurcat, n-au fost incidente așa majore”, a declarat Misha, la Antena Stars.
„Băieți deștepți”, un nou film de acțiune-comedie în regia lui Igor Cobileanski („Umbre”, „La Limita de Jos a Cerului”, „Când se stinge lumina”), se lansează în cinematografele din toată țara începând din 13 octombrie.
Lungmetrajul aduce pe marile ecrane o mulțime de nume mari ale entertainment-ului, spre deliciul publicului. Astfel, toamna aceasta îi vom vedea în „Băieți Deștepți” pe Alex Velea, Ruby, Olimpia Melinte, Vali Vijelie, Johny Romano, Silviu Mircescu, Dan Bursuc și mulți alții.
„Băieți deștepți” este un film de acțiune-comedie care îi are în prim-plan pe Leo, Alex și Costi, o echipă de polițiști suspendați ce sunt chemați înapoi la datorie pentru a investiga un baron local al drogurilor, Narcis, cu care au o istorie îndelungată. În mijlocul acțiunii înflorește o surprinzătoare poveste de dragoste între Leo și Lara, mâna dreaptă a traficantului. Vor reuși oare cei trei polițiști să îl captureze pe Narcis? Răsturnările de situație spectaculoase, scenele de acțiune pline de adrenalină, trădările neașteptate, umorul și încurcăturile celor trei polițiști simpatici fac din film o experiență de neratat.