Concurenții luptă pentru imunitate, la Asia Express – 16 septembrie 2024
Ieri seară, la Asia Express, Victor Slav și Selina au câștigat prima amuletă și Joker-ul etapei a treia, după un spectaculos joc inspirat de mișcările din boxul thailandez. Diseară, cursa continuă cu o luptă intensă pentru imuniitate, punctată de momente extrem de tensionate. Locul de întâlnire cu Irina Fodor este unul cu totul special: ruinele palatului regal din Ayutthaya.
Cea de-a treia etapă a aventurii de la capătul lumii a adus victoria cuplului Victor Slav – Selina, după un joc de amuletă în care forța fizică a fost cel mai important atu. Este prima victorie pe Drumul Zeilor pentru cuplul care s-a confruntat în spectaculosul joc cu echipele Anca Țurcașiu – Andreea Samson și Nicolai Tand – Sorin Brotnei.
În seara aceasta, cursa continuă cu lupta pentru imunitate, marcată de noi conflicte în sânul echipelor care resimt tot mai puternic stresul competiției. „Eu am observat că, dintr-odată, la noi s-a schimbat toată energia”, a declarat Andreea, sora lui Carmen Negoiță, care a cedat nervos. Cu nervii întinși la maximum, fetele vor avea o confruntare intensă la autostop. „Du-te singură în misiune, eu nu mai merg”, a fost replica Andreei. Ce a urmat telespectatorii vor afla în ediția de diseară Asia Express.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
Prin ce probe trec concurenții de la Asia Express – 16 septembrie 2024
Întrecerea pentru marea imunitate poartă concurenții spre un loc încărcat de istorie, care arată măreția trecutului Thailandei. Diseară, Irina Fodor așteaptă echipele printre ruinele palatului regal din Ayutthaya, care timp de 400 de ani a fost capitala statului triburilor thai, unul dintre cele mai mari și prospere orașe din Extremul Orient. Cursa le așază echipelor în cale un alt gen de probe – așa cum este cea a cumpărăturilor, sub presiunea timpului, în mijlocul zarvei dintr-o piață agitată. Concurenții trebuie să respecte o listă de cumpărături memorată rapid în limba thailandeză – o condiție care complică semnificativ lucrurile. Iar când autostopul nu face decât să împingă concurenții în pragul unei căderi nervoase, o probă de dans thailandez tradițional cu bețe de bambus… le poate pune bețe-n roate.
Cum se vor descurca echipele și cine câștigă marea imunitate a etapei a treia telespectatorii vor vedea în ediția Asia Express difuzată de Antena 1, diseară, de la 20:30.
Susa Foto: Antena 1
Citește și: