Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Compozitorul Mihai Alexandru s-a însurat a treia oară, iar tânăra mireasă a fost superbă. Ce invitați celebri au avut la nuntă

de Redactia Tvmania,

Mihai Alexandru și iubita lui, Alina Miola, s-au căsătorit, în sfârșit, după 7 ani de relație. Cei doi au amânat evenimentul de câteva ori, din cauza pandemiei, dar acum sunt o familie și în acte. Imagini superbe cu mirii și cu invitații lor celebri.

Compozitorul Mihai Alexandru (57 de ani) și partenera lui au spus un DA hotărât sâmbătă, 7 octombrie, iar în weekend, pe 14 octombrie, au făcut cununia religioasă și petrecerea de nuntă. „Eu zic că suntem foarte frumoși și minunați, dar vă las pe voi să vă spuneți părerile sincere și cât se poate de lingușitoare”, a fost felul în care celebrul compozitor a anunțat, pe Internet, că s-a însurat cu Alina.

La cununia civilă, soția lui Mihai a purtat o rochie lungă, din satin, în culoarea roz pudrat, iar compozitorul a fost la patru ace, într-un costum închis la culoare, cu batistă la buzunar.

 

Cununia religioasă și petrecerea de nuntă, care au avut loc în București, i-au găsit la fel de emoționați. Câteva dintre vedetele prezente, printre care Luminița Anghel, Nico, Marcel Pavel, Alina Sorescu au publicat poze și filmulețe pe Facebook și pe Instagram, dar și urări pentru frumoșii miri.

„Casă de piatra, prieten drag! Azi închinăm un pahar de șampanie pentru Mihai Alexandru. Fericire și împlinire alături de soția ta, Alina! Să vă bucurați unul de celălalt o mie de ani!”, a fost mesajul Luminiței Anghel, una dintre cele mai bune prietene și colege de-alea mirelui.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Mihai Alexandru a mai fost căsătorit de două ori

Compozitorul Mihai Alexandru, care a compus cele mai frumoase melodii din repertoriul Nicolei, fosta lui soție, se află la cea de-a treia căsnicie. Nicola și Mihai au fost căsătoriți 15 ani și tot atât a trecut de la divorțul lor, din 2007. Au împreună doi copii mari, Jonathan și Maria. De cea de-a doua soție, Oana Denisa Mihai, profesoară de pian, a divorțat în 2014.

Mihai Alexandru mai are un băiat, Mario, dintr-o relație anterioară căsnicie cu Nicola. Câteva dintre piesele de mare succes, înregistrate în perioada colaborării cu Nicola, sunt: Cu tălpile goale – 1999, Milioane – 2000, Lângă mine – 2002, Don’t break my heart – 2003, Dincolo de noapte e zi – 2003, Îți multumesc – 2004, Honey – 2005 și De mă vei chema – 2005

Citește și: Primele imagini de la nunta lui Bursucu. Povestea specială a rochiei de mireasă purtată de soția sa

Citește și: Bat clopotele de nuntă! Daniel Pavel i-a oferit inelul de logodnă iubitei sale. „Avem nași!”. EXCLUSIV

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te