Jurnalul a fost găsit asupra lui Booth, după ce acesta a fost ucis, însă câteva pagini fuseseră rupte din el şi nu au mai fost găsite niciodată până acum. În mod surprinzător, informaţiile de pe pagina găsită par să îl implice pe un strămoş al lor, Thomas Gates, care ar fi conspirat pentru asasinarea Preşedintelui Lincoln. Ben trebuie să colaboreze cu fosta lui iubită, arhivistă specializată în istoria Americii, Abigail Chase (Diane Kruger), şi partenerul său, un geniu tehnic, Riley Poole (Justin Bartha), într-o aventură care străbate întregul glob, intersectând periculos locuri retrase, sacre, din Washington, D.C., Paris, Londra şi continentul american.