În România, Comedy Central Extra este disponibilă în pachetele de televiziune de la Romtelecom şi se află în plină extindere a distribuţiei.
Potrivit comunicatului, noul post îşi propune să aducă “o culoare nouă pe piaţa locală de televiziune”, iar programele acesteia sunt subtitrate în limba română.
Grila televiziunii include unul dintre cele mai populare programe din istoria Comedy Central: “The Daily Show” cu John Stewart (foto). Emisiunea a câştigat de 16 ori Premiul Emmy şi este descris pe scurt ca o falsă emisiune de ştiri care speculează comic şi satiric ştirile reale recente, mai ales din politică şi din presa naţională.