Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Colunga vrea la Hollywood

16 April 2010

Protagonistul telenovelei Împreună pentru totdeauna', difuzată în prezent de postul Acasă, a plecat în Stalele Unite pentru a lua cursuri de actorie şi regie.

Fernando Colunga (44 de ani), unul dintre cei mai apreciaţi actori de telenovele, s-a gândit să treacă la un alt nivel al carierei lui. Astfel, mexicanul, care a împlinit anul acesta 21 de ani de activitate, a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a lua cursuri de film, regie şi actorie.

Fernando a declarat că a mai primit oferte până acum pentru a juca în filme americane însă un acceptat pentru că, spune el, „Mi se cerea să renunţ la televiziune, iar asta este o problemă complexă'. „În plus, pe noi ca mexicani, televiziunea ne-a promovat la nivel mondial şi nu am de ce să o abandonez', a mai adăugat el.

Ultima oară când Fernando a apărut într-un lungmetraj a fost în 2007, în comedia Ladrón que Roba a Ladrón' (în traducere Să jefuieşti un hoţ') în care a jucat alături de alţi telenovelişti cunoscuţi precum Ivonne Montero, Saúl Lisazo şi Gabriel Soto.

Aşadar fanii lui Colunga pot sta liniştiţi. Actorul nu abandonează telenovelele. În acest sens, el joacă în prezent în remake-ul telenovelei „Stăpâna', „Soy Tu Dueña', alături de două dive ale serialelor latino-americane, Lucero (protagonista) şi Gabriela Spanic (personajul negativ).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare