Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Colin Farrell se mută pe micul ecran, într-o miniserie inspirată de realitate

de Redactia Tvmania

Colin Farrell şi regizorul Yorgos Lanthimos vor lucra din nou împreună, după filmele „Homarul” (2015) şi „The Killing of a Sacred Deer” (2017), într-o miniserie TV, anunţă „Variety”.

Subiectul acesteia va fi Oliver North, un locotenent colonel din Marina americană, care a venit cu ideea ca SUA să vândă ilegal arme Iranului, în anii ’80 (pentru a încuraja eliberarea ostaticilor americani din Liban) şi să foloseacă banii astfel obţinuţi pentru a ajuta rebelii care luptau împotriva guvernului socialist din Nicaragua.

În 1989, North a fost condamnat la închisoare (3 ani cu suspendare), o amendă de 150.000 de dolari şi 21.000 de ore de muncă în folosul comunităţii. Un an mai târziu, condamnările au fost suspendate. North a candidat apoi pentru Senatul american şi a avut o emisiune TV la Fox News (2001 – 2016).

Miniseria va fi difuzată de Amazon, Ben Stiller fiind unul dintre producători.

„Abia aştept să lucrez din nou cu Colin, la ceva foarte diferit de ce am făcut până acum împreună. Amazon a îmbrăţişat proiectul cu mult entuziasm. Abia aştept să lucrez la un scenariu care, deşi e bazat pe istoria relativ recentă, mi se pare foarte proaspăt şi relevant”, a povestit regizorul grec pentru sursa amintită.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te