Concurenții au luptat pentru imunitate la Asia Express – 16 septembrie 2024
Întrecerea pentru marea imunitate de la Asia Express, din ediția din 16 septembrie 2024, a purtat concurenții spre un loc încărcat de istorie, care arată măreția trecutului Thailandei. Irina Fodor a așteptat echipele printre ruinele palatului regal din Ayutthaya, care timp de 400 de ani a fost capitala statului triburilor thai, unul dintre cele mai mari și prospere orașe din Extremul Orient. Cursa le-a așezat echipelor în cale un alt gen de probe – așa cum este cea a cumpărăturilor, sub presiunea timpului, în mijlocul zarvei dintr-o piață agitată. Concurenții au fost nevoiți să respecte o listă de cumpărături memorată rapid în limba thailandeză – o condiție care a complicat semnificativ lucrurile.
Dificil a fost și atunci când concurenții au căutat ultimul indiciu de care aveau nevoie printre maimuțe, care nu erau deloc prietenoase.
„Aici începe chinul nostru”, spune Oana, potrivit a1.ro.
„Suntem renumiți aici, în Thailanda, pentru găsirea indiciilor”, spune Mihai.
„Ce fac ăstea, de ce stau așa?” se întreabă el, observând maimuțele.
„Maimuțe peste tot”, relatează Andreea. „Dacă vine una d-asta peste noi, leșin.”
„Mi-e frică”, mărturisește și Ioana State.
Mihai Găinușă se vede încolțit de o maimuță în timp ce încearcă să verifice dacă o pungă este indiciul căutat de ei.
„Cred că am dat de mascului alpha”, spune el.
„Au venit 200 deodată și urlau!” povestește și Andreea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Cine a câștigat imunitatea la Asia Express – 16 septembrie 2024
Apoi, echipele au ajuns pe rând la Irina, care le-a cerut banii.
„Un repaus cu piciorul ăsta ne-ar ajuta atât de tare”, spune Anca Țurcașiu, gândindu-se la imunitate.
Adi Nartea și Cosmin și-au cheltuit tot bugetul pe piață: „Nu ne-a mai rămas nimic.”
„Nu știu dacă primim imunitatea sau nu, dar am impresia că suntem pe un loc decent”, spune Mane.
„Astăzi ofer imunitatea etapei”, îi anunță Irina Fodor. „Dar mâine a doua imunitate.”
„Sperăm din tot sufletul să fim prima echipă ajunsă”, mărturisește Victor Slav.
„Să vedem care au fost rezultatele”, spune Irina. „V-am spus de la început. Nu contează numai ordinea în care ajungeți la mine. Contează și banii economisiți sau, mă rog, folosiți cu cap.”
„Au fost multe minute între voi. O să încep, ca de obicei, de la mijloc. A cincea echipă care a ajuns la mine: Mishu și Oana. După voi, au ajuns la mine Carmen și Andreea. După voi, au ajuns Ioana și Mane”, continuă Irina. „Și după ei, Andrei și Vlad. (…) Nicolai și Sorin, pe locul patru. (…) Cosmin și Adi pe locul trei. (…) Imunitatea în această etapă o va primi echipa formată din Victor și Selina”, le spune Irina.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 8 / 11
„Simți cumva cum Dumnezeu te ia așa de cap”, spune Victor Slav. „Te scutură puțin și zice: „Vino încoace. Stai și tu puțin aici, meriți!””
Așadar, Victor Slav și iubita lui, Selina, au câștigat imunitatea, în ediția de luni, 16 septembrie 2024, a emisiunii Asia Express.
Sursa Foto: Antena 1, captură de ecran
Citește și: