Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Claudiu Medeș este cel de-al șaselea finalist de la „iUmor”, sezonul 11. Cheloo s-a simțit lezat

de Redactia Tvmania

Sâmbătă seară, Claudiu Medeș, concurentul venit pentru prima dată la iUmor, a cucerit publicul cu roast-ul său în versuri și astfel a devenit cel de-al șaselea finalist al celui mai nou sezon.

Sâmbătă seară, invitații speciali ai emisiunii, comediantul Dan Țuțu și fosta prezentatoare TV, Crina Abrudan, au venit pe scena iUmor cu momente care au stârnit amuzament și ropote de aplauze atât din parte celor trei jurați, cât și din partea publicului.

„Eu mă întreb de fiecare dată câte povești poate să mai spună Dan Țuțu. La un moment dat ar trebui să se termine, pentru că sunt inspirate din viața reală. De unde le scoate?’’, a fost nelămurirea cu care a rămas Delia.

Crina Abrudan a venit la iUmor în pielea Pamelei Anderson și a luat la roast diferite personalități din showbiz care au suferit intervenții chirurgicale.

În urma aprecierii celor trei jurați, Claudiu Medeș, Strange Comedy, Oana Moșteanu, Alexandra Stancu și Laura Dragomir și Enjo Flint au intrat la votul prin aplicație.

Telespectatorii au ales să îl revadă în finală pe Claudiu Medeș, tânărul care a luat la roast jurații pe ritmuri de rap.

În timp ce Delia și Mihai Bendeac s-au declarat încântați de numărul concurentului, Cheloo s-a simțit lezat de cuvintele adresate referitor la cariera sa muzicală: „Știi că tehnica ta este mult mai învechită decât tehnica mea”, a fost remarca juratului.

Mihai Bendeac a aplaudat prestația tânărului în picioare, pe masa de jurizare și a exclamat aplaudând: „Nu îmi aduc aminte să fi reacționat așa la vreun roast în versuri. Mi s-a părut senzațional.” 

Cel de-al 11-lea sezon iUmor continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii.

De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora.

Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere. 

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.

Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te