Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Liana Stanciu si Claudiu Bleont

Claudiu Bleonţ este invitat la “Arte, carte şi capricii”, vineri, la TVR 2

28 January 2016

Vineri, 29 ianuarie, de la ora 21.00, Liana Stanciu vă dă întâlnire la o nouă ediţie a emisiunii “Arte, carte şi capricii”. Invitatul Lianei din această săptămână este unul dintre marii actori români care a colaborat cu cei mai importanţi regizori: de la Liviu Ciulei la Dan Piţa, de la Lucian Pintilie, la Andrei Şerban. Este vorba de Claudiu Bleonţ care a mărturisit că: „toţi suntem la bază, nişte căutători, nişte copii într-o aventură care se numeşte viaţă”.

În octombrie 2015, fotograful George Popescu a făcut o călătorie mai puţin obişnuită în Mauritania, într-un tren care transporta minereu şi care avea să străbată deşertul Sahara. Un teritoriu aflat încă sub cod roşu de pericol, deşi au trecut câţiva ani de la ultimele răpiri sau atacuri teroriste de aici. Au fost 40 de ore dus-întors la peste 50 de grade Celsius. Această experienţă i-a adus lui George Popescu un premiu internaţional de fotografie şi apariţia, săptămâna trecută, la CNN, într-un documentar despre sclavia din Mauritania.

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Atunci când imaginea este “îmbogăţită” prin cuvinte alese, pline de umor şi satiră, avem în faţă o… caricatură reuşită. Costel Pătrăşcan nu este străin de cele de mai sus, el fiind autorul a numeroase astfel de desene, foarte gustate de public. Acum, caricaturile lui sunt grupate într-un album lansat, cum altfel, decât cu… zâmbetul pe buze.

Profesorul universitar Carol Iancu este autorul unei cărţi scrise ca o datorie a memoriei, o cercetare ştiinţifică eveniment, pentru care primit premiul de istorie al Academiei Române pentru anul 2015. Despre ce carte este vorba, despre Bucureştiul de odinioară care se stinge încet-încet, despre ce sfaturi mai aflăm pe internet, tineri talentaţi, motive pentru a citi şi multe altele, puteţi afla în ediţia din această săptămână a emisiunii “Arte, carte şi capricii”.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare