Un nou episod din serialul „Clanul” a fost difuzat luni, 25 martie 2024, la Pro TV, iar Vera, personajul interpretat de Theo Rose, a fost ucisă. Într-o lume plină de resentimente, răzbunare și dorința de a arăta cine este mai puternic, alianțele se destramă, dar, la final, iubirea este cea care salvează... însă cu un preț enorm, chiar cu propria viață.
Vera, personajul lui Theo Rose, a murit în episodul din Clanul din 25 martie 2024
În episodul din „Clanul” de luni, 25 martie 2024, Vera, interpretată de Theo Rose, a ajuns la Bebe, jucat de George Mihăiță, iar planurile ei au fost date peste cap: „Mă caută poliția, Tătuțu`! Și pe tine la fel! Trebuie să plecăm. Eu nu mă întorc la închisoare, îți zic așa, ca să știi. Mai bine îmi iau gâtul singură decât să mă întorc în pârnaie. Dacă nu vrei să plecăm din țară, eu plec singură! Nu mai vreau să fiu țapul tău ispășitor. Dacă stăteam în baza ta, eram moartă. Dacă nu poți să pricepi că s-a ales praful de tot ce era înainte, ești un om mort. Și eu pe lângă tine! Hai să fugim. Azi. Acum!”.
Apoi, Bebe și Tudor, interpretat de Denis Hanganu, au stat față în față, iar pentru prima dată după chinul prefăcătoriei, Tudor i-a spus tot ce crede despre el, sub amenințarea pistolului: „Mi l-ai luat pe frate-miu, Măcelare! Copil de 3 ani, cum dracu să fii atât de prost să crezi că sunt de partea ta? Puteam oricând să-ți iau copilul, cum mi l-ai luat și tu pe Pavel, dar n-am avut inima aia, în schimb tu ai avut-o, Tătuțule! Satana – asta ești tu! Dracu pe pământ”. Bebe i-a cerut lui Sergiu să apese pe trăgaci și să-i închidă gură, însă, bărbatul a ezitat. Măcelaru a luat atitudine, a apăsat pe trăgaci și glonțul a nimerit-o pe fiica lui care, din iubire, i-a salvat viața lui Tudor!
Vera s-a pus în fața pistolului pentru a-i salva viața lui Tudor, și astfel ea a fost cea omorâtă. Vera și-a dat ultima suflare în brațele lui Tudor.
Fanii nu sunt mulțumiți de această decizie a scenariștilor de a o scoate pe Vera din acțiune într-un mod atât de tragic. „Măcelaru și-a omorât propria fiică, păcat! Urmăresc acest serial din primul episod, nu m-am gândit că o să moară Vera”, „Mare păcat și mare dezamăgire ca a murit Vera. Sunt dezamăgită de cei doi scenariști. Sa scoți din poveste un personaj așa frumos și important. Vera merita un final fericit alături de Tudor!”, „Eu sincer sper să fie vreo scenă aiurea… și să revină Vera, să fie un plan ceva, alt scenariu, dar să nu moară”, „Și-a dat viata pentru Tudor, asta îi spală toate păcatele”, „Sunt dezamăgită, urmăresc Clanul din sezonul 1 și nu m-am gândit niciodată că o să moară Vera mai ales acum (în sezonul 4). Am prins drag de ea tare și credeam că o să aibă un final fericit alături de Tudor și familia lui, dar nu.. a murit”, au fost câteva dintre reacțiile fanilor.
Episodul din 4 martie 2024 din serialul „Clanul” a fost unul plin de emoție și suspans. Protagonista unei scene extrem de apreciate și emoționante a fost Vera, interpretată de Theo Rose. Aceasta a mers la mormântul lui Tudor, interpretat de Denis Hanganu, unde și-a plâns durerea. Când simțea că totul s-a încheiat, apariția lui Tudor a bulversat-o total, iar lucrurile par să ia o nouă întorsătură. Ei bine, Theo Rose spune că aceasta a fost cea mai grea scenă pentru ea în toate cele 4 sezoane din „Clanul”.
„O secvență grea, da! Mi-a fost frică de ea, nu vă mint. Însă cea mai importantă deprindere pe care am căpătat-o jucând în Clanul este libertatea. Libertatea pe care o dau textului să-mi acceseze emoțiile reale. Nu știu cum am făcut. Probabil din disperare. N-am vrut să fiu slabă și mai mult decât atât, m-am gândit că ar fi bine să mă pot uita și peste câțiva ani la ce fac acum. M-a ajutat tare echipa. Sunt așa de treabă că m-am simțit foarte rapid în largul meu. Nu mi-a mai fost frică de ridicol.
N-am trecut printr-o durere ca cea a Verei, dar a trebuit să mi-o imaginez și să o simt cât de real posibil. Sunt convinsă că se putea mai mult, dar e un început”, a scris Theo Rose pe Instagram.