Vara sportului de pe Eurosport se încinge odată cu întâlnirea celor mai mari jucători de tenis din lume pe cele mai emblematice terenuri de zgură din lume la Roland-Garros. Turneul marchează primul dintre cele două mari evenimente sportive care se vor desfășura la celebra bază din Paris, înainte ca Jocurile Olimpice să-și desfășoare turneele de tenis în același loc emblematic.
O acoperire completă a terenurilor de zgură va fi oferită fanilor tenisului care se bucură de Roland-Garros la Eurosport și pe platforma Max în perioada 26 mai – 9 iunie. Fiecare punct din meciurile de simplu masculin și feminin, dublu, juniori, scaun cu rotile și legende va putea fi urmărit fără reclame pe Max, pentru prima dată în România. Acoperirea televizată a Eurosport va cuprinde cele mai importante meciuri ale tablourilor principale de simplu și cei mai importanți eroi locali. Tradiționala emisiune în direct care va acompania acțiunea de pe teren va începe cu 30 de minute înainte de fiecare zi de meciuri, începând de duminică, 26 mai.
Al doilea turneu de Grand Slam al anului are loc înaintea altor două mari competiții din tenis transmise de Eurosport și Max în această vară, întărind poziția de Gazdă a Tenisului. Iarba de la Wimbledon așteaptă starurile sportului între 1 și 14 iulie, iar turneele de tenis de la Jocurile Olimpice Paris 2024 (transmise de Eurosport și integral, fiecare moment și fiecare medalie, pe Max în baza oricărui abonament) vor începe pe 27 iulie.
Scott Young, Group SVP Content, Production and Business Operations, la WBD Sports Europe, a declarat: „Roland-Garros este punctul culminant al sezonului de zgură și bijuteria coroanei verii noastre de tenis din Europa. Turneul din acest an se anunță a fi unul dintre cele mai deschise din ultimii ani și așteptăm cu nerăbdare să acoperim fiecare punct de pe fiecare teren, de la primul tur de calificări până la finala de pe arena Philippe Chatrier, apelând în același timp la experiența unora dintre cei mai mari campioni ai sportului din toate timpurile, atât la fața locului, cât și în studiourile noastre, pentru a-i aduce pe telespectatori mai aproape de acțiune.”
LEGENDELE SPORTULUI SE ÎNTORC LA ROLAND-GARROS
Eurosport va produce conținut de la fața locului și din studio de-a lungul turneului, inclusiv din studioul de realitate mixtă Cube, aflat la Londra. Experții Eurosport de excepție vor ține companie fanilor oferind zilnic analize, opinii și informații esențiale din spatele cortinei.
În acest an, lista conține foști campioni și finaliști de Grand Slam, printre care: Chris Evert, John McEnroe, Mats Wilander, Alex Corretja, Mischa Zverev și Alize Lim. Laura Robson, alături de Barbara Schett și Tim Henman, vor analiza turneul din studioul Cube înainte de a fi prezenți la Paris începând cu faza semifinalelor.
EUROSPORT SPUNE POVEȘTILE DIN AFARA TERENULUI
Alături de acțiunea de pe teren, fanii vor putea urmări diferite formate de conținut de-a lungul turneului de la Roland-Garros. Acestea includ un documentar de 45 de minute dedicat „Regelui Zgurii”, Rafael Nadal, editoriale Legend’s Voice publicate pe Eurosport.com de către unii dintre cei mai mari jucători din lume, precum și formate video consacrate în care jucătorii invită fanii să-i cunoască mai bine: My Grand Slam Appetite; My Playlist and My Social Network. Expertul Eurosport Laura Robson va prezenta, de asemenea, o nouă mini-serie de opt episoade numită An Olympian in Paris, în care explorează locurile care vor găzdui Jocurile Olimpice Paris 2024 în această vară.
Acoperirea Eurosport a Roland-Garros începe duminică, 26 mai, la ora 11:30 și se va încheia peste două weekenduri, odată cu finala feminină de sâmbătă, 8 iunie, și finala masculină de duminică, 9 iunie, ambele fiind programate la ora 15:30.
Roland-Garros va găzdui un număr record de 11 sesiuni de seară în acest an, iar turneul ar putea marca sfârșitul unei epoci, cu Rafael Nadal, de 14 ori campion la simplu masculin, așteptat să participe pentru ultima oară. Câștigătorul din 2023, Novak Djokovic, încearcă să țină piept mai tinerilor pretendenți Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, iar Iga Swiatek vizează la al patrulea său titlu la simplu feminin în ultimii cinci ani.