Turneul de la Wimbledon, transmis la Eurosport și pe Max
Eurosport 1 și Eurosport 2 difuzează cele mai importante meciuri pe parcursul celor două săptămâni de tenis de cea mai mare calitate, iar fanii tenisului pot urmări fiecare meci de pe fiecare teren în direct pe platforma de streaming Max, cu Extraopțiunea Sport, care poate fi adăugată la orice abonament de bază.
Turneul masculin îi va avea la start pe jucătorii momentului, precum Novak Djokovic (de șapte ori câștigător la Wimbledon și finalist anul trecut), Jannik Sinner (semifinalist anul trecut), Alexander Zverev sau Carlos Alcaraz (campionul din 2023), dar și outsideri care pot emite pretenții la fazele finale, precum Hubert Hurkacz, Daniil Medvedev, Alex De Minaur, Matteo Berrettini sau Grigor Dimitrov.
În turneul feminin, Markéta Vondroušová este campioana-surpriză de anul trecut, iar lista de favorite din 2024 le cuprinde pe Iga Świątek și Aryna Sabalenka (niciuna nereușind încă să joace vreo finală la Wimbledon), Elena Rybakina (campioana din 2022), Coco Gauff, precum și jucătoare ca Ons Jabeur (dublă finalistă 2022 și 2023), Naomi Osaka, Jessica Pegula, Emma Raducanu, Madison Keys sau Mirra Andreeva.
România va fi reprezentată pe tabloul principal de simplu feminin de Sorana Cîrstea, Irina-Camelia Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, dar și de Elena-Gabriela Ruse și Anca Todoni, care au acces pe tablou ca urmare a victoriilor din calificări. Pentru Todoni va fi prima prezență pe tabloul principal de simplu al unui turneu de Grand Slam, un moment remarcabil pentru românca de 19 ani.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Program Wimbledon:
- Luni, 1 iulie – Turul 1
- Marți, 2 iulie – Turul 1
- Miercuri, 3 iulie – Turul 2
- Joi, 4 iulie – Turul 2
- Vineri, 5 iulie – Turul 3
- Sâmbătă, 6 iulie – Turul 3
- Duminică, 7 iulie – Optimi de finală
- Luni, 8 iulie – Optimi de finală
- Marți, 9 iulie – Sferturi de finală
- Miercuri, 10 iulie – Sferturi de finală
- Joi, 11 iulie – Semifinale feminin
- Vineri, 12 iulie – Semifinale masculin
- Sâmbătă, 13 iulie – Finală feminin
- Duminică, 14 iulie – Finală masculin
Eurosport și Max transmit în România toate cele patru turnee de Grand Slam ale anului. Platforma de streaming Max este singurul loc în care se poate urmări fiecare punct din fiecare meci de la Australian Open, Roland-Garros, Wimbledon și US Open, precum și fiecare moment de la Jocurile Olimpice Paris 2024.