Arsenal Londra, liderul din Premier League, şi Manchester City, principala sa urmăritoare (şi probabil singura) se vor întâlni vineri, 27 ianuarie, de la ora 22:00, pentru prima dată în acest sezon. Dar nu în campionat, ci în Cupa Angliei.
de Tavi Cojocaru,

Duelul lor din campionat a fost amânat, fiindcă era programat în perioada în care fotbalul a fost oprit pentru funeraliile Reginei Elisabeta. Jocul din campionat este programat pe 15 februarie.
Până atunci însă, cele două echipe se vor duela în Cupa Angliei. Şi va fi un bu un prilej pentru toată lumea să se convingă dacă Arsenal mai poate fi oprită de cineva. Dacă nici City nu poate, atunci, probabil, nimeni nu va putea s-o facă.
Trupa lui Mikel Arteta vine după alte două derby-uri: 2-0 pe terenul rivalei londoneze Tottenham şi 3-2, dramatic, cu Manchester United.
Manchester City are şi avantajul terenului propriu, dar şi al unui ultim meci mult mai lejer, 3-0 fără emoţii cu Wolverhampton.
Pep Guardiola pare a avea un lot mult mai bine garnisit cu vedete. De Bruyne, Gundogan, Foden, Bernardo Silva, Mahrez şi, peste toţi, fabulosul Erling Haaland.
Arsenal pare însă o echipă mult mai bine închegată. Odergaard, Saka, Zincenko, Martinelli şi Nketiah sunt jucătorii în care îşi pun toate speranţele fanii „tunarilor”.