Modifica setarile cookie
Homepage  / Recomandări

Cine transmite la tv Slujba de Înviere în 2022

de Ioana Maria,

Unde putem să vedem la tv Slujba de Înviere în 2022. Iată care sunt televiziunile care au anunțat până acum că vor transmite de Paște 2022 Slujba de Înviere.

Slujba din Noaptea de Înviere 2022 poate fi văzută sâmbătă seară, pe mai multe canale de televiziune, printre care și pe postul de televiziune al Patriarhiei Române.

Antena1: Transmisiuni de la Mormântul Sfânt de la Ierusalim, Mănăstirea Cașin și Mănăstirea Ghighiu

Lumina Sfântă intră în casele românilor, în noaptea de Înviere, într-o Ediție Specială a Observator, Antena 1. Mormântul Sfânt de la Ierusalim, unde Antena 1 este singura televiziune din România acreditată la Ceremonia Pogorârii Luminii Sfinte, Mănăstirea Cașin – un adevărat monument închinat eroilor din Primul Război Mondial și Mănăstirea Ghighiu, lăcașul care adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul „Siriaca” sunt doar câteva dintre lăcașurile Sfinte cărora telespectatorii le vor putea trece pragul prin intermediul Ediției Speciale Observator.  

Sâmbătă, cu 15 minute înainte de miezul nopții, Octavia Geamănu îi întâmpină pe telespectatori, în direct: „Lumina străbate întotdeauna întunericul. Iar, de cele mai multe ori, e suficient să credem ca să putem vedea și trăi minuni. În Noaptea Sfântă a Învierii, vă invit să simțim, împreună acest miracol, într-o Ediție Specială de Paște, la ora 23.45.” – Octavia Geamănu.

Ediția Specială Observator de Înviere începe, la Antena 1, de la 23.45, imediat după finala show-ului „Dancing on ice”, și va fi urmată de a treia parte a filmului „Iisus din Nazareth”, în regia lui Franco Zeffirelli.

Slujba Învierii, în direct de la Catedrala Patriarhală, la TVR 1 

Telespectatorii vor regăsi în grila TVR 1 cele mai importante slujbe religioase oficiate de Paști, precum şi ediţii speciale „Universul credinţei”. Ca în fiecare an, TVR 1 oferă telespectatorilor cele mai importante slujbe religioase oficiate de Paști la Catedrala Patriarhală din București.

Vineri, sâmbătă și duminică, Andrei Victor Dochia, alături de echipa sa și invitații lor ne așteaptă la „Universul credinței”. Programe ce oferă o perspectivă aparte asupra spiritualităţii creştine încep pe 22 aprilie, ora 12.30 cu „Paşi spre Înviere”, o rememorare a Drumului Crucii filmată la Ierusalim de Victor Dochia alături de Părintele Constantin Necula. 

De la ora 18.10, românii pot urmări, în transmisiune directă de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, Denia Prohodului Domnului. 

În seara de Înviere, pe 23 aprilie, începând cu ora 23.10, într-o ediție specială „Universul credinţei”, vedem la TVR 1, în direct de la Catedrala Patriarhală, Slujba Învierii, oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.  În prima zi a Sfintelor Paşti, duminică, de la ora 7.00, echipa „Universul credinței” ne aduce o serie de materiale despre Sărbătoarea Învierii Domnului.  

Programul slujbei de Înviere la Patriarhie în anul 2022

Învierea Domnului – Sfintele Paști, 24 Aprilie 2022:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te