Update, 15 noiembrie: Naţionala României condusă de Florentin Pera (42 de ani) depinde doar de ea ca să se califice în semifinalele competiţiei. Urmează două meciuri de foc, cu Muntenegru și Germania.
de Tavi Cojocaru,
Update, 15 noiembrie: Naţionala României condusă de Florentin Pera (42 de ani) depinde doar de ea ca să se califice în semifinalele competiţiei. Urmează două meciuri de foc, cu Muntenegru și Germania.
Articolul inițial
Echipa naţională feminină de handbal a României va avea meciuri unul şi unul la Campionatul European care este programat în trei ţări – Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru – în perioada 4-20 noiembrie.
România face parte din Grupa C, alături de Franţa – echipa care a câştigat aurul la Olimpiada de la Tokio, în 2021 -, Olanda – campioana mondială din 2019 -, şi Macedonia de Nord, una dintre ţările gazde.
Primul meci din grupă va fi cel împotriva Olandei (5 noiembrie), al doilea este contra Franţei (7 noiembrie), iar ultimul din grupă, contra Macedoniei de Nord (9 noiembrie). Toate jocurile vor fi găzduite de sala „Boris Trajkovski” din Skopje.
Mai departe se vor califica primele trei clasate din fiecare grupă. În faza grupelor principale, în care se vor forma serii de câte şase echipe, alături de cele trei formaţii din Grupa C vor mai intra şi trei echipe din Grupa D, din care fac parte Polonia, Muntenegru, Germania şi Spania.
Antrenorul Florentin Pera îşi pune toate speranţele în jucătoare experimentate precum Cristina Neagu, Eliza Buceschi, Yuliya Dumanska şi Crina Pintea.
„Îmi doresc să arătăm ca o echipă unită, care luptă la fiecare meci pentru un rezultat pozitiv. Nu avem o misiune deloc ușoară, având în vedere că nu putem alinia cea mai bună echipă a momentului, dar toate fetele prezente aici au valoare”, a declarat recent antrenorul Florentin Pera.
Drepturile tv au fost vândute de organizatorii competiției, EHF, și au fost achiziționate direct de trustul Digi. Prin urmare meciurile echipei naţionale feminină de handbal a României vor fi transmise pe canalele Digi Sport. Sursele TVMania spun că e foarte posibil ca o parte din meciurile de la campionatul european de hanbal feminin să fie difuzate și de PrimaSport și OrangeSport.
Confirmarea a venit astăzi, 2 noiembrie, Prima Sport transmite și ea Campionatul European.
Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, Florentin Pera, a anunţat un lot de 18 jucătoare pentru Campionatul European – EHF EURO 2022.
Lotul se va reuni în 24 octombrie şi va intra în pregătirea centralizată de la Cheile Grădiştei până pe 28 octombrie.
Tricolorele vor pleca apoi în Ungaria, unde vor disputa două jocuri amicale, cu Ungaria pe 29 octombrie şi cu Germania în data de 2 noiembrie, la Tatabanya.
Plecarea spre Skopje, va fi în data de 3 noiembrie, iar primul joc din cadrul EURO 2022 e programat pe 5 noiembrie. România va juca în Grupa C, alături de puternicele echipe ale Franţei, Olandei şi de Macedoniei de Nord.
România a participat la toate ediţiile Campionatului European cu o singură excepţie (2006), cel mai bun rezultat fiind medalia de bronz din 2010. La ediţia precedentă, din 2020, România s-a clasat pe locul 12.