AS Roma – Feyenoord Rotterdam, prima finală din cea mai nouă competiție europeană intercluburi, Conference League, va avea loc miercuri, 25 mai, de la ora 22:00, și va fi transmisă în direct de Pro Arena.
AS Roma – Feyenoord Rotterdam, prima finală din cea mai nouă competiție europeană intercluburi, Conference League, va avea loc miercuri, 25 mai, de la ora 22:00, și va fi transmisă în direct de Pro Arena.
Finala va avea loc la Tirana, pe stadionul „Kombetare”, o arenă nouă, cu o capacitate de 22.500, ridicată pe locul vechiului „Qemal Stafa”.
Partida va fi arbitrată de o brigadă din România formată din Istvan Kovacs, la centru, ajutat de asistenții Ovidiu Artene și Vasile Marinescu.
Este pentru prima daă după 27 de ani când o finală de cupă europeană va fi condusă de o brigadă din România. Ultima oară s-a întâmplat asta la finala Ligii Campionilor, ediția 1994-1995, Ajax Amsterdam – AC Milan, scor 1-0, arbitrată de o brigadă condusă de Ion Crăciunescu.
AS Roma este favorită. Jose Mourinho are experiența finalelor continentale. În palmaresul portughezului stau 2 Ligi ale Campionilor, cu FC Porto și cu Inter Milano, 2 Cupe UEFA, cu FC Porto și cu Manchester United.
AS Roma a câștigat ediția 1960 – 1961 din Cupa Orașelor Târguri, precursoarea Cupei UEFA, actuala Europa League. Ultima oară când „giallo-rossi” au jucat o finală europeană a fost în ediția 1990 – 1991 a Cupei UEFA, unde au pierdut în fața celor de la Inter Milano.
Feyenoord Rotterdam are un palmares european mult mai bogat. Olandezii au câștigat Cupa Campionilor Europeni, ediția 1969 – 1970, Cupa Intercontinentală, 1970, Cupa UEFA, în edițiile 1973 – 1974 și 2001 – 2002.
AS Roma are un lot cotat la aproape 370 de milioane de euro. Se remarcă Tammy Abraham (cotat la 45 de milioane de euro), Nicolo Zaniolo (33 de milioane), Roger Ibanez (25 de milioane) și Jordan Veretout (22 de milioane).
Lotul celor de la Feyenoord Rotterdam este cotat la doar 135 de milioane de euro. Olandezii îl au pe cel mai bun marcator al competiției, Cyriel Dessers, atacant care a marcat 10 goluri în Conference League.
Tirana, capitala Albaniei, acolo unde se dispută prima finală Conference League din istorie, a fost scena unor incidente violente, cu o zi înaintea meciului AS Roma – Feyenoord.
Mai bine de 60 suporteri ai celor două finaliste au fost arestați, în timp ce 12 polițiști au ajuns cu răni la spital, potrivit autorităților albaneze. Aproximativ 200 de fani ai olandezilor s-au luat la bătaie cu forțele de ordine. Ultrașii au încercat să ajungă într-un cartieri în care se aflau rivalii italieni.