; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ei sunt primii finalişti de la România Dansează

Cine sunt primii finalişti de la “România Dansează”

29 April 2013

UPDATE: Publicul a ales. Cel de-al patrulea concurent care merge în finală este trupa 1st Class.

Duminica aceasta, 12 semifinalişti au urcat pe scena “România Dansează”. Ei au uimit juriul, dar mai ales au uimit o ţară întreagă cu mişcări şi stiluri de dans variate, de la dans popular, la tango argentinian sau percuţie corporală.

Doar trei dintre concurenţi şi-au câştigat însă votul de trecere în următoarea etapă a show-ului.

Romafest, trupa de dans ţigănesc care face percuţie corporală, Gabriel Cocoş, micuţul câştigător de trofee care i-a cucerit pe juraţi cu flexibilitatea sa, şi Tudor Mihai şi Raluca Aldea, pasionalii dansatori de tango argentinian, aceştia sunt primii trei finalişti ai “România Dansează”.

Numele celui de-al patrulea finalist, ales de public prin vot, va fi anunţat azi, în cadrul Observatorului de ora 16.00, de către Jorge, prezentatorul România Dansează.

romafest-1

Picture 1 of 3

Romafest


Romafest, un grup de dansatori de dans ţigănesc, au adus în faţa juraţilor un număr incredibil de percuţie corporală. Ansamblul Romafest a cunoscut succesul şi în străinătate având turnee prin mai multe ţări din Europa,  ajungând chiar şi la celebrul Cirque du Soleil. S-au fãcut remarcaţi încă de la preselecţii, când, într-un număr de percuţie corporală, şi-au folosit corpul ca instrument muzical, sunetele fiind redate prin mişcare.

primii-finalisti-de-la-romania-danseaza-tudor-mihai-si-raluca-aldea-1

Picture 1 of 5

Tudor Mihai si Raluca Aldea

Şi Tudor Mihai şi Raluca Aldea au reuşit să-i impresioneze pe cei trei juraţi, Monica ridicându-se în picioare pentru a-i aplauda. Senzualitatea a fost la cote maxime la “România Dansează”, cei doi pregătind un show incredibil, plin de emoţie, pasiune şi erotism. Frumoasa Raluca s-a transformat dintr-o balerină delicată într-o femeie vulcanică, apărând dintr-un nor de fum într-o rochie neagră, potrivită pentru un număr spectaculos de tango argentinian.

Tudor Mihai şi Raluca Aldea sunt parteneri de dans de 14 ani. Tangoul argentinian este pasiunea lor şi îl dansează cum nu se poate mai bine. Deşi sunt parteneri doar pe scenă, Tudor şi Raluca ştiu să danseze cu o pasiune debordantă.

Tangoul se poate dansa la orice vârstă. Am fost la Buenos Aires, am luat lecţii de tango argentinian. Acolo, toată lumea respiră tango argentinian. Pe străzi, în cafenele, se dansează tango', a povestit Mihai.

gabriel-cocos-1

Picture 1 of 4

Gabriel Cocos

Micuţul contorsionist Gabriel Cocoş a făcut senzaţie în rolul lui Mowgli, impresionând cu un dans plin de energie, dar şi cu mişcări foarte dificil de executat. Însoţit pe scenă de doi ursuleţi', Gabriel a făcut un show în toată regula.

Ai toate şansele să devii un mare artist, un mare balerin', i-a spus Monica, acordându-i steluţa galbenă.

Gabriel Cocoş provine dintr-un centru de plasament, dar nu vrea să fie favorizat. I-a cucerit pe juraţi cu flexibilitatea sa şi cu bucuria pe care o emană atunci când dansează. La vârsta lui, doar 12 ani, vorbeşte ca un om mare. Tatăl care l-a adoptat l-a înscris şi în show. Sufrageria le e plină de trofee, acolo se antrenează cel mic.

Doar unul dintre ei mai are şansa să intre în finală

alexandru-matache-2

Picture 1 of 23

Alexandru Matache

Alături de Tudor Mihai şi Raluca Aldea, Romafest şi Gabriel Cocoş, au mai concurat în prima gală Roxana Chiperi, First Class, trupa YES, Alexandru Matache, Miniblockbusters, Providanse, Radu Dragoş, Dance World şi Porolissum. 

Jorge va anunţa, în cadrul Observatorului de la ora 16.00, numele concurentului care a primit cele mai multe voturi din partea publicului.

Mai urmează 3 gale

Semifinalele România Dansează se vor desfãşura pe parcursul a trei gale, în care vor concura câte 12 participanţi,  pentru ca marea finală live din 19 mai să aducă premiul de 50.000 de euro celui mai talentat dansator, ales chiar de public.

La finalul fiecărei gale, cei trei juraţi vor trimite în finală trei numere (câte unul fiecare), urmând ca cel de-al patrulea finalist să fie ales de public prin vot, astfel: de la finalul emisiunii şi până a doua zi la ora 16.00, telespectatorii vor putea vota numărul pe care vor să îl salveze, dintre cei nouă concurenţi rămaşi. Acesta va fi anunţat în cadrul Observatorului de ora 16.00, de Jorge, care va spune STOP VOT şi îl va anunţa în direct telefonic.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare